1 din 4 români nu are acces la sistemul public de alimentare cu apă  

România și-a asumat prin Tratatul de Aderare la UE angajamente privind conformarea la aquis-ul comunitar în domeniul apelor și apelor uzate, iar în anul 2015 a adoptat Agenda 2030 a ONU, în cadrul căreia ODD6 – Apă curată și sanitație vizează asigurarea disponibilității și gestionării durabile a apei și sanitație pentru toți. România are cea mai mică rată de racordare la sistemele de apă și canalizare dintre țările europene. Deși situația s-a îmbunătățit semnificativ față de momentul aderării la Uniunea Europeană (între 2007 și 2021, populația conectată la servicii de apă a crescut de la 53% la 74,1%, iar cea racordată la servicii de canalizare, de la 43% la 57,6%), în continuare circa 1 din 4 români nu are acces la sistemul public de alimentare cu apă, 41% din populație nu are acces la sistemul de canalizare, iar 21% dintre locuitori nu au baie/duș și toaletă în locuință, arată un Raport al Curții de Conturi a României cu privire la Politicile publice în domeniul serviciului public de apă și canalizare.

În ultimii 15 ani au fost realizate investiții importante în sectorul de apă (circa 7 miliarde euro), însă necesarul de investiții pentru conformare este încă foarte mare, acesta fiind evaluat la minimum 24,5 miliarde euro (potrivit estimărilor MIPE, valoarea investițiilor necesare în sectorul apei ar putea depăși 30 miliarde euro). Până acum, o mare parte din investițiile în infrastructura de apă și canalizare a fost realizată cu finanțare din fonduri UE (circa 61% din valoarea totală), în timp ce contribuția finanțării naționale la dezvoltarea sectorului a fost mai modestă.

În continuare există un deficit mare de finanțare a investițiilor în sectorul de apă, estimat la peste 17 miliarde euro, în condițiile în care în perioada 2021-2027 doar puțin peste 30% din nevoi vor fi acoperite, iar timpul necesar pentru conformare la cerințele UE a fost estimat la circa 30 ani.

Comisia Europeană a declanșat încă din anul 2018 procedură de infringement împotriva României pentru neconformare la cerințele UE privind apele urbane reziduale, ceea ce într-un scenariu pesimist poate conduce la riscuri și costuri semnificative pentru România de până la 10,34 miliarde de euro/an.

Din acest motiv, Curtea de Conturi a făcut un audit privind accesul cetățenilor la apă și canalizare și discrepanțele semnificative între mediul urban și cel rural, cea mai expusă la lipsa unor servicii esențiale unui trai decent fiind populația cu venituri reduse.

Lipsa acestor servicii esențiale împiedică dezvoltarea socială și economică a unor comunități și generează sentimentul de inechitate socială între cetățeni. Există o serie de probleme sistemice și generalizate semnalate de către experți în domeniu, care pot reprezenta cauze pentru lipsa accesului cetățeanului la apă potabilă și canalizare, inclusiv pentru calitatea slabă a acestor servicii:

• Coordonare instituțională deficitară, lipsă de ”leadership” instituțional și management fărâmițat al sectorului de alimentare cu apă și canalizare;
• Există un număr mult prea mare de furnizori de servicii de apă și canalizare, mulți dintre ei fără capacitate de a respecta standardele de calitate; procesul de regionalizare și consolidare a operatorilor este foarte anevoios;
• Infrastructura prezintă multiple probleme – evidențiem și volumul redus de investiții în infrastructura de apă și apă uzată;
• Sistemul e caracterizat de un grad redus de eficiență – există pierderi mari în sistemul de apă (diferențe mari între apa livrată și apa facturată);
• Probleme de sustenabilitate economică a serviciului de alimentare cu apă. În unele cazuri, mai ales la UAT-urile mici, tarifele sunt menținute sub nivelul costurilor, activitatea fiind în fapt subvenționată din bugetele locale.

Analiza a vizat perioada iunie 2022-octombrie 2023, pe baza datelor ANRSC, dar și a celor colectate de la instituții ale administrației publice centrale și operatori teritoriali.

Concluziile anaizei arată că în urma unui progres destul de lent în ultimii 15 ani, accesul populației la serviciile publice de apă și canalizare rămâne scăzut și semnificativ sub media europeană, cu discrepanțe majore între mediile urban și rural și inechitabil pentru grupurile de populație defavorizată/cu venituri reduse.

În sectorul de apă din România se remarcă lipsa unei viziuni strategice integrate și coerente, responsabilitățile sunt fragmentate la nivelul mai multor ministere/ autorități publice și nu există un lider coordonator al domeniului. Politicile publice nu au ținte și indicatori bine definiți și sunt monitorizate superficial fără a fi evaluate, astfel că rezultatele implementării pot fi oricând puse la îndoială.

Politica investițională guvernamentală a fost deseori neunitară și inconsecventă. Managementul programelor cu finanțare națională a fost deficitar în condițiile în care fundamentarea acestora nu a avut la bază criterii suficient de solide de selecție și prioritizare a proiectelor de investiții, se înregistrează suprapuneri și paralelisme între programe, numeroase deficiențe în implementare și, în final, se obțin rezultate sub așteptări.

Acordarea finanțărilor în cadrul diferitelor programe se face pe baza unor criterii neunitare și care nu reflectă o viziune de consolidare strategică a sectorului, de realizare a țintelor de conformare și de operare în condiții de siguranță și eficientă a serviciilor.

Gradul relativ redus de utilizare a fondurilor alocate pentru investiții în apă și canalizare (78% în cazul programelor finanțate din fonduri europene, respectiv 74% în cazul celor din bugetul național, conform datelor de la finalul anului 2022) indică rezultate nesatisfăcătoare și o eficacitate relativ redusă a programelor de investiții gestionate de Guvern prin ministere.

Ritmul lent de execuție și finalizare a obiectivelor de investiții și mecanismele slabe de monitorizare și evaluare a rezultatelor programelor de investiții cu finanțare națională au dus la întârzieri mari în execuție, soluții tehnice necorespunzătoare, probleme legate de calitate a lucrărilor, investiții realizate dar nefuncționale sau exploatate sub capacitate.  S-a constatat o concentrare mare pe cheltuirea rapidă a banilor publici și prea puțin pe asigurarea unui rezultat imediat în viața cetățenilor.

Calitatea apei este sub nivelul nevoilor și așteptărilor cetățenilor – mulți operatori, în special cei din mediul rural sau din orașele mici, funcționează fără licență sau autorizație sanitară, deci fără o garanție a calității. Există o capacitate insuficientă a instituțiilor de reglementare și control de a garanta respectarea standardelor de calitate în domeniu.

Analiza a evidențiat și faptul că există județe în care mai mult de 50% din populația rurală conectată primește apă de la operatori nelicențiați (Maramureș 74%, Teleorman 33%, Olt 25%, Călărași 24%, Giurgiu 21%, Caraș-Severin 21%, Suceava 20%). Dacă restrângem analiza doar la populația rurală, observăm că la nivel național aprox. 27% din populația rurală cu acces la apă beneficiază de serviciu de la un operator nelicențiat. Mai mult decât atât, în mai multe județe mai mult de jumătate din populația rurală conectată primește apă de la operatori nelicențiați (ex. Teleorman 90%, Maramureș 88%, Caraș-Severin 79%, Vaslui 73%, Suceava 71%, Olt 64%, Mehedinți 55%, Giurgiu 54%, Bacău 53%, Covasna 52%, Dolj 50%).

La polul opus sunt județe precum Alba 0%, Brăila 0%, Iași 0%, Dâmbovița 2%, Constanța 5%, Hunedoara 6%, Ilfov 6%, Cluj 8%, unde marea majoritate a populației rurale este acoperită de operatori regionali licențiați.

Printre problemele semnalate legate de furnizarea serviciilor de către operatori nelicențiați sunt

– calitatea necorespunzătoare a apei (care poate fi contaminată cu substanțe periculoase sau microbi),

– poluarea mediului (sistemele de canalizare necorespunzătoare pot duce la poluarea apelor de suprafață și a solului, precum și la o calitate necorespunzătoare a resurselor de apă captate în scopul potabilizării. Reziduurile și apa uzată neepurate afectează flora și fauna locală și pot cauza distrugeri ecologice semnificative și greu de remediat),

– lipsa responsabilității în fața cetățenilor (operarea fără licență denotă lipsă de responsabilitate față de cetățean, fiind evitată astfel răspunderea în fața consumatorilor în cazul unor probleme, avarii sau riscuri asupra sănătății),

– tarife necorespunzătoare și/sau nesustenabile: nerespectarea reglementărilor face ca operatorii să perceapă tarife necorespunzătoare și nejustificate pentru serviciile furnizate (tarifele pot fi prea mari sau prea mici);

– lipsa investițiilor și modernizării serviciilor: operatorii fără licență nu realizează investițiile necesare în infrastructură și nu utilizează tehnologii pentru tratarea apei și a apelor uzate.

Curtea de Conturi a recomandat o implicare mai activă a Guvernului, la nivel strategic, și în coordonarea activităților ministerelor implicate în sectorul apei, stabilirea mult mai concretă a unei ”foi de parcurs” și a unui calendar realist de soluționare a problemei accesului la apă și canalizare și a reducerii inechităților, inclusiv translatarea acestora în politici publice și programe guvernamentale.

Se recomandă desemnarea unui lider instituțional (SGG, ANRSC sau o altă structură guvernamentală), monitorizarea periodică a progreselor și evaluarea rezultatelor, îmbunătățirea managementul programelor de investiții cu finanțare națională, ierarhizarea clară a nevoilor și o prioritizare mai responsabilă și transparentă a domeniilor și obiectivelor finanțate.

Pentru programele finanțate din fonduri naționale (PNDL, PNCIPS, Anghel Saligny etc.), este urgentă introducerea unor mecanisme de control și monitorizare ex-ante și ex-post a investițiilor, pentru creșterea eficienței și eficacității utilizării fondurilor publice și garanția impactului pozitiv asupra vieții cetățeanului.

În cazul operatorilor care nu îndeplinesc cerințele de siguranță a sănătății publice, de protecție a mediului și de sustenabilitate economică (în special, micii operatori din mediul rural) se impun măsuri legislativ-administrative de accelerare a procesului de absorbție de către marii operatori (operatori regionali care au capacitatea financiară și logistică de a respecta normele și standardele de calitate).

De asemenea, auditorii recomandă creșterea capacității instituționale a autorităților cu atribuții de licențiere/ autorizare și control, respectiv asigurarea independenței și autonomiei instituțiilor responsabile în domeniul calității apei și a serviciilor de apă și canalizare. Implementarea unui cadru de măsuri și sancțiuni mai ferme acolo unde nu sunt respectate reglementările privind calitatea apei și sunt puse în pericol sănătatea publică și mediul. – Sursa : Curtea de Conturi a României