Acasă Social 10 octombrie, Ziua Mondială a Sănătăţii Mentale

10 octombrie, Ziua Mondială a Sănătăţii Mentale

DISTRIBUIȚI

„Să facem din îngrijirea sănătății mentale o prioritate globală!” este tema din acest an a Zilei Mondiale a Sănătăţii Mentale. Ziua Mondială a Sănătății Mintale este marcată în fiecare an la 10 octombrie pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la sănătatea mintală în întreaga lume și pentru a creşte eforturile de sprijinire a celor care se confruntă cu această problemă. În fiecare an, începând din 2013, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a organizat o campanie globală pentru Ziua Mondială a Sănătății Mintale.

În cadrul Organizației Națiunilor Unite, în fiecare an, în luna octombrie, sunt organizate evenimente și activități pentru a promova importanța sănătății mintale și a bunăstării personalului nostru.

UNICEF a publicat un raport despre sănătatea mentală a copiilor pe plan global, cu prilejul unei conferinţe internaţionale organizată la Paris şi intitulată „Mind Our Rights, Now!”. La nivel mondial, „mai mult de un adolescent din şapte cu vârste cuprinse între 10 şi 19 ani trăieşte cu o tulburare mintală diagnosticată” şi „aproape 46.000 de adolescenţi se sinucid în fiecare an, ceea ce constituie una dintre principalele cinci cauze de deces pentru această categorie de vârstă”, potrivit UNICEF.

Potrivit raportului, „doar 2% din bugetele publice alocate sănătăţii sunt destinate domeniului sănătăţii mintale pe plan global”.

Ca adulți, avem nevoi diverse și moduri diferite de a face față situațiilor stresante. Pentru copii, este la fel. Unii copii se descurcă bine cu restricțiile și închiderea școlilor. Pentru alții, este o provocare să facă față tuturor schimbărilor și incertitudinii. Unii copii se vor întoarce la școală după ce au experimentat un anumit nivel de stres, anxietate, izolare și durere. Este posibil ca unii să fi experimentat o violență crescută acasă.

Profesorii și personalul din învăţământ sunt esențiali în sprijinirea întoarcerii copiilor la şcoală, în special după perioada prelungită de cursuri online.

În timpul Adunării Mondiale a Sănătății din mai 2021, guvernele din întreaga lume au recunoscut necesitatea extinderii serviciilor de sănătate mentală de calitate la toate nivelurile. Și unele țări au găsit noi modalități de a oferi îngrijiri de sănătate mentală populației lor.

Frica, îngrijorarea și stresul sunt răspunsuri normale la amenințări imaginare sau reale, în momente în care ne confruntăm cu incertitudine sau necunoscut. Deci, este normal și de înțeles că oamenii se confruntă cu frica în contextul pandemiei de COVID-19.

La frica de a contracta virusul într-o pandemie cum ar fi COVID-19 se adaugă schimbările semnificative ale vieții noastre de zi cu zi, deoarece mobilitatea noastră este restricționată în sprijinul eforturilor de limitare și încetinire a răspândirii virusului. Confruntaţi cu noile realități ale muncii de acasă, șomajul temporar, școlarizarea la domiciliu a copiilor și lipsa contactului fizic cu alți membri ai familiei, cu prietenii și colegii, este important să avem grijă de sănătatea noastră mentală și fizică.

OMS, împreună cu partenerii, oferă îndrumări și sfaturi în timpul pandemiei de COVID-19 pentru lucrătorii din domeniul sănătății, managerii unităților sanitare, persoanele care au grijă de copii, vârstnici, persoane izolate și populaţiei în general, pentru a ne ajuta în păstrarea sănătăţii mentale.

Sfaturi utile

Adaptarea la un nou stil de viaţă și gestionarea fricii de coronavirus și a îngrijorării cu privire la persoanele apropiate, vulnerabile, sunt o provocare pentru noi toți. Adaptarea poate fi dificilă pentru persoanele cu afecțiuni de sănătate mentală.

Din fericire, există o mulțime de lucruri pe care le putem face pentru a ne îngriji de propria sănătate mentală și pentru a-i ajuta pe alții care ar putea avea nevoie de sprijin și îngrijire.

Fii informat! Ascultă sfaturile și recomandările autorităților. Urmăreşte canalele de știri de încredere, fii la curent cu ultimele știri de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Fă-ţi o rutină! Încearcă să-ţi păstrezi rutina zilnică sau crează-ţi unele noi.

Trezeşte-te și mergi la culcare la aceleaşi ore în fiecare zi!

Ai grijă de igiena personal!

Să ai mese sănătoase şi regulate.

Fă sport regulat!

Alocă-ți timp pentru muncă și timp pentru odihnă!

Alocă-ți timp pentru lucrurile care îţi plac!

Încearcă să urmăreşti cât mai puţin știrile care te fac anxios sau te stresează!

Contactul social este important. Dacă există restricţii de deplasare, ține legătura cu persoanele apropiate prin telefon și online!

Limitează cantitatea de alcool pe care o bei sau nu bea deloc alcool! Evită consumul de alcool și droguri pentru a face față fricii, anxietății, plictiselii și izolării sociale! Consumul de alcool și droguri te poate împiedica să iei suficiente măsuri de precauție pentru a te proteja de noul virus, cum ar fi respectarea igienei mâinilor.

Fii conștienți de cât timp petreci în fața unui ecran în fiecare zi. Asigură-te că faci pauze regulate de la aceste activități.

În timp ce jocurile video pot fi o modalitate de relaxare, poate fi tentant să petreci mult mai mult timp cu ele decât de obicei atunci când ești acasă pentru perioade lungi. Asigură-te că păstrezi echilibrul corect cu activitățile off-line în rutina zilnică.

Foloseşte-ţi conturile de social media pentru a promova povești pozitive și pline de speranță. Corectează dezinformarea oriunde o vedeți!

Dacă poţi, oferă sprijin persoanelor care ar putea avea nevoie de el, cum ar fi să le faci cumpărăturile.

Susține lucrătorii din domeniul sanitar. Profită de oportunitățile mediului online şi mulțumeşte-le!

Frica este o reacție normală în situații de incertitudine. Dar uneori frica este exprimată în moduri care dăunează celorlalți oameni.  Sursa:stiri.tvr.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here