La 20 mai 1914 se năștea Corneliu Coposu, la Bobota, Comitatul Sălaj, unul dintre cei mai mari politicieni români, liderul opoziției din România postcomunistă. Absolvent de drept și ziarist, om de încredere al liderului național-țărănist Iuliu Maniu, Coposu a fost membru al Partidului Național Țărănesc până la interzicerea acestuia în 1947, iar ulterior a fost deținut politic în condiții foarte aspre timp de 17 ani, în faza stalinistă a regimului comunist din România.
După Revoluția din 1989 a reîntemeiat oficial PNȚ sub numele de Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat și a fost președinte al PNȚCD-ului între 1990 și 1995. În această calitate, a fondat Convenția Democrată Română, al cărei prim președinte a fost. Corneliu Coposu a fost ales senator în Parlamentul României în 1992. După decesul său, la 11 noiembrie1995, Corneliu Coposu a fost înlocuit de senatorul Ioan Bărbuș.
”Am fost din nou pus în cătuşe, dus pe marginea lacului Snagov şi ameninţat cu pistolul în mînă”
”Am fost din nou pus în cătuşe, dus pe marginea lacului Snagov şi ameninţat cu pistolul în mînă că, dacă nu declar imediat tot ce am discutat cu Schuyler, voi fi împușcat şi aruncat în lac. Din cauza tensiunii teribile – bineînţeles că aceste ameninţări erau însoţite şi de lovituri de cizmă şi aşa mai departe, eu fiind în poziţie cocoşată, aruncat pe marginea lacului –, am izbucnit în hohote de rîs. Reacţia mea i-a surprins, probabil şi-au închipuit că am înnebunit. «Ce ai, bă?», s-au răstit la mine. Nu vă pot reproduce limbajul care se utiliza, în care numele sfinţilor şi al părinţilor erau foarte des invocate alături de cele mai năstruşnice injurii și sudălmi, care nu erau obişnuite nici măcar la mahala. «De ce rîzi?» Atunci am avut un reflex de seninătate și le-am explicat: «Cum vă puteţi închipui că am să cred că o să mă aruncaţi în lac cu cătușele Serviciului Special de Informaţii? Ori mă credeţi idiot, ori nu vă daţi seama ce reprezintă ameninţarea voastră? Asasinatele se fac mai discret, şi nu în maniera aceasta; de altfel, nu cred că o să mă asasinaţi înainte de proces». După ce mi-au trîntit cîteva cizme în cap şi în burtă, m-au încărcat din nou în maşină şi m-au transportat la Malmaison. Acolo s-au încercat împotriva mea toate metodele torţionare pe care le-am menţionat. Am avut o mare satisfacţie cînd mi-am pus în gînd să refuz să mă pretez la manejul pe care îl impuneau. Cu toate loviturile de gîrbaci, de bici, am refuzat să mă mişc, pînă cînd bruta care conducea operaţiile a obosit. E adevărat, am spatele marcat de urmele biciului; ele s-au vindecat după cîteva săptămîni, dar nu total. Şi acum se mai păstrează urmele. (Am nişte semne interesante de pe urma puşcăriei: urmele unor cătuşe pe picioare – mi-au intrat în carne şi rănile s-au vindecat după ani de zile, dar se păstrează sechelele. Am niște diagonale pe spate, urme mai adînci ale plesniturilor de bici.) M-au lăsat prăbuşit jos, unde am adormit pe ciment, pînă a doua zi dimineaţa, cînd m-au ridicat gardienii de serviciu. Am această satisfacţie, voinţa mea a fost mai puternică decît brutalitatea lor” – spunea Seniorul, în fragmente din prefaţa la volumul Corneliu Coposu în dialog cu Vartan Arachelian.
