În rezonanță cu retrospectiva Brâncuși organizată de Centrul Pompidou din capitala Franței, asociația Arche Culturelle și Institutul Cultural Român din Paris, în colaborare cu Clubul Cosmose, organizează expoziția intitulată „BRÂNCUȘI INSPIRĂ”.
Expoziția va avea loc în perioada 17 iunie – 1 iulie 2024, la sediul Institutului Cultural Român din Paris (1, rue de l’Exposition, 75007), iar vernisajul expoziției va fi luni, 17 iunie 2024, cu începere de la ora 18.00. Cu această ocazie, Dr. Doina Lemny, conservator onorific la Muzeul de Artă Modernă Centre Pompidou din Paris, și cunoscută curatoare, scriitoare și foarte importantă specialistă în opera lui Constantin Brâncuși, va susține o scurtă conferință.
Ștefan Beiu, Dan Ciupureanu, Daniela Codiță, Melissa Maria Dillon, Aurelian Răzvan Dinu, Cristina Elinesco, Viorel Enache, Ioana Fluerașu, Karin Guni, Petra Marian, Marievic, Iulia Șchiopu si Florentin Tanas sunt cei 13 artiști contemporani care pun în perspectivă opera marelui sculptor și care activează în diferite sfere artistice (pictură, sculptură, fotografie sau instalație), între România și Franța. Cu toții au fost invitați de către organizatori să contribuie cu opere de artă care să aducă un omagiu lui celebrului sculptor Constantin Brâncuși.
Artiștii invită publicul să exploreze practicile actuale inspirate de Brâncuși și să încerce să răspundă întrebării: „Ce loc ocupă Brâncuși în arta noilor generații?”. Este o referențialitate directă și explicită, un exercițiu de reinterpretare a unui element (brâncușian) – concept sau formă) sau o influență difuză, poate inconștientă, dar care permite un dialog intericonic… Toate acestea sunt forme de punere în lumină și de reflecție asupra moștenirii brâncușiene.
Inedit, pentru expoziția „Brâncuși Inspiră”, alături de Dr. Doina Lemny, și alți istorici de artă, curatori, galeriști, jurnaliști, scriitori, elevi și profesori universitari au dorit să comenteze asupra operelor expuse și a artiștilor aflați „în dialog” cu Brâncuși: Esin Ayber (masterat în Istoria Artei), Sam Azulys (profesor de Cinema și Filosofie la Uni NYU Paris și la Uni Stanford Paris), Raluca Barb (traducătoare), Lucian Bot (teolog la Universitatea din Craiova), Ileana Cornea (critic de artă la revista Artension), Andreea Drosu (elevă a Liceului „Emil Racoviță” din Galați), Irina Enache Vic (profesoară și cercetătoare, doctorand la Sorbonne Université), Camelia Georgescu (curator), Gabriel Gimpu (elev al Liceului „Emil Racoviță” din Galați), Dana Grigorcea (scriitoare), Romina Hamzeu (poetă și studenta la University of West London), Daniela Iancu (etnolog la Arche Culturelle), Veronica Kirchner (realizatoare ARTfel De Jurnal), Nicole Locot Maitrot (curator Fabrique Contemporaine), Gabriel Nedelea (scriitor, lector al Universității din Craiova), Dana NOVAC, Raluca Prelipceanu (profesor Sainte Ursule), Aurélien Prevost (poet, elev al Liceului „Alexandre Dumas”, St Cloud), Jacques Terrasa (profesor emerit, Sorbonne Université, critic de artă), Emmanuela Toma (istoric de artă), Raúl Nieto de la Torre (poet și critic literar), Mădălina Ulmeanu (doctorand la Universitatea de Medicină „Carol Davila” din București).
Inițiatorii acestui proiect sunt: Aurelian Răzvan Dinu – artist și organizator independent de evenimente culturale, absolvent al Masterului Art, Law and Business de la Christie’s Education London (în trecut organizator de evenimente la Institutul Cultural Român de la New York), Irina Enache Vic – profesor și cercetător (literatură/mișcări culturale), doctorand la Sorbonne Université, membră a asociațiilor Arche Culturelle și Cosmose Club și Daniela Iancu – etnolog, coordonatoare de proiecte la Université Paris-Est Créteil, membră a asociației Arche Culturelle.
[…] În rezonanță cu retrospectiva Brâncuși organizată de Centrul Pompidou din capitala Franței, asociația Arche Culturelle și Institutul Cultural Român din Paris, în colaborare cu Clubul Cosmose, organizează expoziția intitulată „BRÂNCUȘI INSPIRĂ”. Expoziția va avea loc în perioada 17 iunie – 1 iulie 2024, la sediul Institutului Cultural Român din Paris (1, rue de l’Exposition, 75007), […] Citeste mai mult […]