În ultima săptămână, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Române au efectuat 136 de percheziții și au instituit măsuri asigurătorii în valoare de peste 3.300.000 de lei, în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane bănuite de infracțiuni economice.
În perioada 14 – 20 iulie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au efectuat 136 de percheziții domiciliare și au pus în aplicare 20 de mandate de aducere, în cadrul unor dosare penale ce vizează infracțiuni economice.
În cauzele penale instrumentate, faţă de 101 persoane s-a dispus începerea urmăririi penale, fiind luate măsuri preventive față de 10 dintre acestea (2 persoane reținute și 8 sub control judiciar).
De asemenea, au fost instituite măsuri asigurătorii asupra unor bunuri, în valoare totală de peste 3.300.000 de lei, dintre care aproape 450.000 de lei în numerar sau în cont bancar și au fost indisponibilizate bunuri în valoare totală de peste 1.700.000 de lei.
De asemenea, au fost ridicate, în vederea confiscării, peste 200.000 de ţigarete, 6 kilograme de tutun și peste 141 de litri de alcool.
Exemplul Ilfov
La data de 19 iulie a.c., polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, au efectuat 23 de percheziții domiciliare, în București și județul Ilfov, la o instituție de interes public, birourile și locuințele mai multor angajați bănuiți de fapte de corupție. Din anchetă au rezultat indicii că persoanele bănuite ar fi condiționat urgentarea îndeplinirii actelor ce intră în îndatoririle lor de serviciu de primirea unor sume de bani.
Aceștia ar fi condiționat soluționarea cererilor petenților, beneficiari ai unor programe sociale ce implică garanții din partea statului român, de primirea unor foloase patrimoniale necuvenite, în mod direct sau prin intermediul unor apropiați. Astfel, ar fi fost creat un mecanism între funcționarii instituției din diverse compartimente, având ca scop obținerea de beneficii personale.
Prin activitățile efectuate nu s-ar fi respectat ordinea înregistrării cererilor, nu ar fi fost acordate șanse egale tuturor celor care depuneau cereri și ar fi fost încălcat accesul liber al beneficiarilor de bună-credință, câștigători fiind cei care ar fi oferit bani în schimbul soluționării dosarelor.
Polițiștii au pus în aplicare opt mandate de aducere pe numele persoanelor bănuite, iar alte aproximativ 60 de persoane au fost audiate în calitate de martori.
În aceste activități au fost angrenați și specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică, polițiști din Ilfov și din cadrul Direcției Generale de Poliției a Municipiului București. De asemenea, activitățile au beneficiat și de sprijinul Jandarmeriei Române.