Acasă Politic 15 secții de votare în plus pentru românii din afara țării

15 secții de votare în plus pentru românii din afara țării

DISTRIBUIȚI

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a adoptat miercuri, 9 aprilie a.c., Hotărârea privind sediile celor 965 de secții de votare din străinătate organizate pentru alegerile prezidențiale din acest an.

Hotărârea a fost adoptată ca urmare a propunerilor transmise de MAE, realizate pe baza informațiilor și a datelor primite de la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României.

Pentru alegerile prezidențiale din acest an a fost propusă înființarea unui număr suplimentar de 15 secții de votare în afara țării, față de cele 950 organizate în străinătate la alegerile prezidențiale și parlamentare din anul 2024.

Potrivit Legii nr. 370/2004, la alegerile prezidențiale din mai votarea în străinătate se desfășoară pe durata a trei zile pentru fiecare tur de scrutin (2, 3 și 4 mai 2025, respectiv 16, 17 și 18 mai 2025).

Votarea în străinătate începe în toate cele trei zile (vineri, sâmbătă și duminică) la ora locală 07:00. În zilele de vineri și sâmbătă, votarea se încheie la ora locală 21:00, iar în ziua de duminică, votul se închide la ora 21:00, ora locală a României.

La alegerile prezidențiale pot vota la secțiile organizate în afara țării toți cetățenii români cu drept de vot aflați în străinătate, pe baza unui act de identitate emis de autoritățile române, aflat în perioada de valabilitate.

Potrivit legii, MAE, misiunile diplomatice şi oficiile consulare vor lua măsurile necesare în vederea asigurării condiţiilor logistice pentru desfăşurarea votării în secţiile de votare din străinătate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here