În luna octombrie 2018 existau circa 25.200 de notificări ale foștilor proprietari și persoanelor îndreptățite pentru retrocedarea imobilelor, ce au fost înregistrate la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) de peste cinci ani și nu au fost soluționate încă. Aceste notificări pot căuta rezolvare în instanță, susțin avocații specializați în litigii și recuperarea imobilelor din cadrul societății de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații.
Astfel, la 20 mai 2013, se regăseau depuse la ANRP circa 53.000 de dosare de retrocedare, care aveau termen de soluționare cinci ani (potrivit Legii 165/2013). Cum 25.200 din aceste dosare au rămas nesoluționate până în luna octombrie 2018, iar termenul de cinci ani s-a împlinit deja în luna mai a acestui an, foștii proprietari au șase luni la dispoziție pentru a depune acțiuni în instanță în vederea realizării dreptului și anume pentru constatarea calității de persoane îndreptățite și a existenței și întinderii dreptului de proprietate. Termenul de acționare în instanță pentru aceste dosare va expira însă pe data de 20 noiembrie 2018, așadar peste mai puțin de o lună, atrag atenția avocații de la Pavel, Mărgărit și Asociații.
ANRP a comunicat că peste 9.800 de dosare se află într-o fază finală a soluționării. Cu toate acestea, potrivit regulamentului de funcționare al Autorității, instituția are obligația de a rezolva circa 700 de dosare pe lună, așadar aproximativ 8.500 de dosare în decursul unui an. Raportat la acest mod de calcul, până la soluționarea de către ANRP a celor 25.200 de dosare în așteptare, vor mai trece cel puțin 3 ani.
În raport cu termenul de soluționare al ANRP, un proces în instanța de fond poate dura aproximativ un an, mai ales dacă apelezi la serviciile unui avocat specializat în recuperarea și retrocedarea imobilelor, susțin specialiștii societății de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații.
”Ponderea covârșitoare a dosarelor care încă așteaptă să fie rezolvate în baza Legii 10/2001 și a Legii nr. 165/2013 este reprezentată de dosarele privind imobilele din București, iar la acestea se adaugă cele din restul țării, toate ajungând să fie centralizate la nivelul ANRP. Pe cale judecătorească, în instanță, termenul de soluționare poate va fi mai rapid”, a precizat avocatul coordonator Cătălin-Radu Pavel.
”Ca urmare a câștigării acestor dosare în instanță, persoanele îndreptățite își vor vedea recunoscute atât calitatea de persoane îndreptățite, cât și existența și întinderea dreptului de proprietate în cauză, și astfel, dobândind o hotărâre judecatorească în acest sens, vor avea dreptul să solicite ANRP soluționarea cu prioritate, în sensul stabilirii punctelor și a emiterii deciziilor de compensare prin puncte. Emiterea deciziilor reprezintă etapa finală a acestui îndelungat proces de despăgubire a foștilor propietari de imobile naționalizate, care vor putea în sfârșit încasa despăgubirile cuvenite, în concordanță cu reglementările din Legea nr. 165/2013”, a precizat avocatul senior Simona Alexandru.