Acasă Social 29 aprilie, Ziua Veteranilor de Război

29 aprilie, Ziua Veteranilor de Război

DISTRIBUIȚI

   Luni, 29  aprilie, începând cu ora 9.30, va avea loc, la Monumentul Eroilor Patriei amplasat în fața Universității Naționale de Apărare „Carol I”, ceremonia militară și religioasă de depunere de coroane, jerbe sau buchete de flori, organizată în Capitală cu ocazia sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război.

      Ceremonii similare se vor desfășura, în țară și în străinătate, la opere comemorative, cimitire și monumente care omagiază sacrificiul veteranilor de război.

     Campania „Onor veteranilor de război”, care se desfășoară în prezent cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, include acțiuni de distribuire a unor pachete cadou pentru cei 699 de veterani și veterane de război și cele 15 de văduve de război de pe teritoriul României și pentru trei veterani de război din Republica Moldova, precum și alte activități de cinstire a memoriei celor care și-au pierdut viața pe timpul celei mai mari conflagrații mondiale și a supraviețuitorilor acesteia, veteranii de război.

    În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morți, dispăruți, prizonieri, răniți și invalizi (circa 92.000 decedați). Armata Română a continuat lupta și după eliberarea teritoriului românesc, contribuind semnificativ și la eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei. În total efortul de război a implicat dislocarea pe front a unui număr de 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 și-au pierdut viața, aproape 60.000 au fost dați dispăruți, iar peste 330.000 au fost răniți în luptă.

       Ziua Veteranilor de Război se sărbătoreşte, în fiecare an, la 29 aprilie și a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/2007.

     Activitățile derulate în cadrul Campaniei „Onor veteranilor de război” sunt organizate cu sprijinul Asociației O.N.O.R. – Oameni, Națiune, Onoare, Respect, în parteneriat cu Asociația Alături de Eroi, alături de sponsorii acestora: Unilever, Dr. Max, Poșta Română, Romtehnica, Asociația de Caritate din Armata României „Camarazii”, Hidroelectrica, Boromir, Dedeman, Leviatan Group, Domeniul Coroanei Segarcea și Bucate pe Roate.

    Povești de viață ale veteranilor de război, informații cu privire la evenimentele dedicate acestora, precum și mărturii din timpul conflagrației mondiale sunt disponibile pe pagina dedicată special eroilor noștri, https://veteraniiromaniei.mapn.ro/.

1 COMENTARIU

  1. […]    Luni, 29  aprilie, începând cu ora 9.30, va avea loc, la Monumentul Eroilor Patriei amplasat în fața Universității Naționale de Apărare „Carol I”, ceremonia militară și religioasă de depunere de coroane, jerbe sau buchete de flori, organizată în Capitală cu ocazia sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război.       Ceremonii similare se vor desfășura, în țară […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here