Acasă Educatie 30 ianuarie, Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școală

30 ianuarie, Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școală

DISTRIBUIȚI

Violența școlară reprezintă una dintre marile provocări cu care se confruntă comunitățile de elevi și studenți din unitățile de învățământ, la nivel internațional, vulnerabilizând starea de bine și echilibrul emoțional al acestora.

Efectele violenței în școală pot reprezenta un element potențator în viața viitorului adult, fiind cunoscut drept una dintre cauzele apariției simptomelor de anxietate, depresie, diverse fobii și adicții.

Inspectoratul General al Poliției Române, prin Direcția Siguranță Școlară, se alătură celorlalte instituții ale statului cu atribuții în domeniu și susține eforturile de prevenire și combatere a violenței în școală.

Pentru a întări semnificației zilei de 30 ianuarie – Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școală, în perioada ianuarie – iunie 2022, cu sprijinul Direcției Generale Învățământ Preuniversitar din Ministerul Educației, la nivel național, se derulează Proiectul de prevenire a violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ.

Obiectivele principale ale acestuia sunt reprezentate de conștientizarea consecințelor violenței psihologice – bullying și asigurarea unui mediu școlar securizant, prin prevenirea și combaterea violenței în incinta și zona adiacentă a unităților de învățământ preuniversitar.

În acest context, Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școală reprezintă momentul ales de Poliția Română pentru a-și lansa mesajul împotriva violenței psihologice – bullying manifestată în mediul educațional:

Ia ATITUDINE, spune STOP VIOLENȚEI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here