Polițiștii Serviciului Rutier Ilfov și polițiștii rutieri din Otopeni, împreună cu reprezentați ANA au verificat noaptea trecută dacă șoferii care circulau pe DN 1 consumaseră sau nu alcool sau droguri înainte de a se urca la volan.
36 de șoferi au fost verificați cu etilotestul și 13 – cu drug testul, toate indicând un rezultat negativ la consumul de substanțe alcool și psihoactive, dar au fost date 34 de sancțiuni contravenționale pentru abateri la regimul rutier.
De asemenea, a fost constatată o infracțiune, respectiv un conducător auto a fost oprit în trafic, iar în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că îi fusese suspendat dreptul de a conduce, în cauză fiind întocmit dosar penal.
Pe de altă parte, activitățile specialiștii ANA au realizat un studiu privind consumul de substanțe psihoactive în rândul conducătorilor auto din România. Datele furnizate sunt anonime și confidențiale, fiind colectate doar în scop statistic, iar rezultatele vor sta la baza elaborării proiectelor de prevenire în domeniu.
IPJ Ilfov anunță că acțiunile preventive si combative privind consumul de alcool și substanțe psihoactive la volan vor continua și în perioada următoare.
[…] Polițiștii Serviciului Rutier Ilfov și polițiștii rutieri din Otopeni, împreună cu reprezentați ANA au verificat noaptea trecută dacă șoferii care circulau pe DN 1 consumaseră sau nu alcool sau droguri înainte de a se urca la volan. 36 de șoferi au fost verificați cu etilotestul și 13 – cu drug testul, toate indicând un rezultat […] Citeste mai mult […]
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]