Acasă Educatie 35,58% promovabilitatea la Bac in Ilfov

35,58% promovabilitatea la Bac in Ilfov

DISTRIBUIȚI

68,1 la sută promovabilitatea la Bac

Rata finală de promovare în prima sesiune a examenului de Bacalaureat este 68,1%, anunță Ministerul Educației și Cercetării Științifice (MENCS). Rata de promovare Bacînregistrată de absolvenții care au susținut probele în prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2016 a crescut cu 1,4% după soluționarea contestațiilor: de la 66,7% la 68,1% (cu 0,3% peste rata de promovare de la finalul primei sesiuni din anul trecut).

Au promovat 88.167 de candidați dintr-un total de 129.395 de candidați prezenți. În funcție de anul școlar în care au absolvit studiile liceale, 83.091 de candidați promovați provin din promoția 2015-2016 (75,6% rată de reușită), iar 5.076 de candidați provin din promoțiile anterioare (26,1% rată de reușită). Numărul mediilor de 10 a crescut la 78 (inițial au fost înregistrate 56).

În total, au fost depuse 44.398 de contestații (cele mai multe – 8.465 – la proba scrisă de Limba și literatura română). În medie, rata de admitere a contestațiilor la cele patru probe este de 41,50%: 46,5% la proba E) a), 49,7% la proba E) b), 39,8% la proba E) c) și 35,3% la proba E) d).

Din totalul celor 137.338 de candidați înscriși, s-au prezentat 129.395 de candidați (109.974 din promoția 2015-2016 și alți 19.421 din promoțiile anterioare).  Precizăm că 7.943 de candidați au absentat, în timp ce 41.037 de candidați au fost declarați respinși (număr în scădere de la 42.937, înainte de contestații). Dintre aceștia, 26.783 de candidați aparțin promoției curente, iar 14.254 sunt din promoțiile anterioare. Au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă 191 de candidați, care nu se vor putea prezenta la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului.

Pe județe, cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în Cluj (84,27% comparativ cu 83,32%), Bacău (80,38% comparativ cu 79,91%), Brașov (79,16% comparativ cu 78,21%), Galați (79,73% comparativ cu 77,65%) și Sibiu (78,83% comparativ cu 77,69%).  Rata finală de promovare în Capitală este de 70,11% (în creștere de la 68,5%). Județele în care rata de promovare a rămas sub 50% sunt Ilfov (35,58% de la 34,15%) și Giurgiu (41,42% de la 40,06%).

Nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați. Înscrierile pentru sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2016, programată între 16 august și 1 septembrie, încep luni, 18 iulie și se încheie vineri, 22 iulie.

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice va premia cu 3.000 de lei fiecare elev care a obținut media 10 la Bacalaureat (78 de elevi), respectiv cu 1.000 de lei, fiecare elev de clasa a VIII-a care a obținut media generală 10 la Evaluarea Națională (253 de elevi).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here