Evaluarea activităților polițiștilor de imigrări relevă că, în anul 2017, au fost emise aproape 45.000 de documente care atestă șederea sau rezidență cetățenilor străini/UE pe teritoriul României și peste 4.800 de avize de angajare a străinilor. Au fost depistați 515 străini care desfășurau activități lucrative fără forme legale, 3.580 care nu mai aveau drept de ședere, fiind emise 1.468 de decizii de returnare, iar 502 persoane fiind îndepărtate sub escortă.
4.820 de persoane au solicitat acordarea protecției internaționale din partea statului român, în 1.309 cazuri fiind recunoscut statutul de refugiat sau acordată protecție subsidiară. 1.553 de beneficiari ai unei forme de protecție au fost înscriși în programele de integrare. Au fost relocați din Grecia și Italia 174 de străini, iar, prin programul de relocare extra UE, au ajuns în țara noastră 43 de refugiați de origine siriană.
La 13 februarie a.c., a avut loc ședința prilejuită de evaluarea activității desfășurate de polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări, în anul 2017, prezidată de comisarul-șef de poliție Leonard-Florin Medrega – inspector general al I.G.I.
La eveniment, care s-a desfășurat la Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, au participat reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice și ai organizațiilor internaționale.
În cursul anului 2017, prioritățile polițiștilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări au constat în realizarea unui management corespunzător al migrației legale prin aplicarea legislației și procedurilor în mod unitar și transparent, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil. integrarea beneficiarilor unei forme de protecție internațională, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate și, nu în ultimul rând, pentru reducerea deficitului de personal.
Pe linia gestionării resurselor umane, s-au derulat 44 de concursuri pentru ocuparea a 93 de posturi vacante de ofițer, agent de poliție, personal contractual și pentru ocuparea unor funcții de conducere, iar la sfârșitul anului 2017, erau ocupate 959 de posturi, reprezentând 77% din totalul funcțiilor.
În perioada de referință, I.G.I. a asigurat reprezentarea României la activitățile de cooperare internațională și a realizat sarcinile ce revin țării noastre în calitate de stat membru al Uniunii Europene, prin participarea la 51 de activități sub egida BESA și Frontex.
Totodată, de la data aprobării Programului Național-FAMI până la sfârșitul anului 2017, la nivelul I.G.I. au fost implementate 65 de proiecte în valoare totală de peste 16 milioane de euro, reprezentând proiecte de grant, de monopol, finanțate din sume forfetare și proiecte de asistență tehnică.
În domeniul migrației, în ceea ce privește șederea/rezidența pe teritoriul României, la data de 31 decembrie 2017 se aflau în evidențele instituției aproape 113.000 de persoane, 63.212 străini din state terțe, cei mai mulți din Moldova, Turcia, Israel și 49.697 cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritari fiind cei din Italia, Germania, Grecia, Franța. Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt: conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membri de familie a cetăţenilor români, UE sau SEE), educaţie, angajare în muncă sau stabilire permanentă pe teritoriul ţării noastre.
În ceea ce priveşte admisia în România, au fost primite 16.103 de solicitări de viză depuse la misiunile diplomatice din străinătate, cu 9,% mai mult ca anul trecut. Au fost avizate favorabil 11.535 de cereri de viză, dintre care 7.348 de lungă şedere pentru străini din Moldova, Turcia, Israel, China și alte state şi 4.187 de scurtă şedere pentru străini din China, Iordania, Siria, Irak, India etc..
Totodată, au fost emise 27.449 de permise de ședere temporară și 3302 pe termen lung pentru străini din state terțe. Au fost eliberate 13.731 certificate de înregistrare și cărți de rezidență pentru cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH.
În aceeaşi perioadă, au fost eliberate 4.871 de avize de angajare/detaşare, pentru lucrători permanenţi, detașați, înalt calificaţi, ICT, sezonieri și transfrontalieri, cei mai mulți fiind din state precum Vietnam, Turcia, China, Serbia și Sri Lanka. În urma celor 994 de acțiuni și controale, la 1559 de societăți comerciale, care au vizat combaterea muncii nedeclarate, au fost depistați 515 străini care desfășurau activități lucrative fără forme legale (o creștere de 300%) și au fost aplicate 589 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.800.000 de lei (314 sancțiuni străinilor depistaţi – 10.650 lei și 275 sancțiuni angajatorilor – 2.753.600 lei).
Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate 7513 acțiuni și controale cu forțe proprii și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu, în urma cărora au fost depistați cu şedere ilegală 3580 de străini, în creștere cu 36,27% față de anul 2016.
Pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale sau care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere, au fost emise 1568 de decizii de returnare, prin care s-a stabilit obligația de returnare sau termenul pentru plecarea voluntară de pe teritoriul României. De asemenea, pentru 1076 de persoane a fost aplicată măsura de nepermitere a intrării în țară pentru diferite perioade de timp, cu 50% mai multe ca în anul precedent.
Totodată, 502 cetăţeni străini au fost îndepărtaţi sub escortă, aceștia provenind din state precum Pakistan, Irak, Turcia, Republica Moldova, Kosovo, fiind înregistrată o creștere cu 15,40% față de anul precedent. 61 dintre aceștia au fost îndepărtați prin organizarea misiunilor de ecortare până în țara de origine. În cazul străinilor care nu au putut fi îndepărtați în termen de 24 de ore, se constată o creștere cu un procent de 18%, fiind întocmite documente de luare în custodie publică până la returnarea de pe teritoriul țării noastre pentru 690 de persoane.
Ca alternativă la îndepărtarea forțată, 101 migranți au optat pentru programul de repatriere voluntară umanitară asistată și au părăsit țara noastră la o dată stabilită de comun acord cu Organizația Internațională pentru Migrație. Totodată, în cazul a 244 de străini a fost acordată tolerarea rămânerii pe teritoriul României până la încetarea motivelor care au stat la baza deciziei.
Pe linia procesării cererilor și derulării procedurii de azil, în perioada de referință, au fost depuse 4820 de cereri de azil, în creștere față de anul trecut cu 161%, ca urmare a trecerilor frauduloase a frontierei, cu preponderență în zona de vest a țării, 3643 dintre solicitanți beneficiind de cazarea în Centrele I.G.I..
Referitor la țara de origine, solicitanții de azil provin din state precum Irak, Siria, Afganistan, Pakistan, Iran etc., iar cele mai multe cereri au fost depuse la centrele din Timișoara și București.
A fost asigurat accesul neîngrădit la procedura de azil și a fost respectat principiul nereturnării, iar toți solicitanții de azil și persoanele care au primit protecție internațională au beneficiat de documente de identitate și, după caz, de documente de călătorie.
Analiza efectuată a reliefat faptul că, în această perioadă, polițiștii de imigrări au soluționat 2079 de cereri de protecție internațională în etapă administrativă și, în 1309 de cazuri, a fost acordată o formă de protecție, dintre care 849 le-a fost recunoscut statutul de refugiat și 460 le-a fost acordată protecția subsidiară.
Totodată, în perioada de referință, 1553 de persoane au fost înscrise în programul de integrare, peste 805 sunt din Siria, 492 din Irak, 79 din Afganistan, precum și alte țări.
Complementar cu activitățile de integrare desfășurate de structurile I.G.I, prin intermediul proiectelor cu finanțare europeană, au fost înființate centre integrate în cadul cărora se defășoară activități de integrare destinate persoanelor vulnerabile identificate din rândul cetățenilor străini cu drept de ședere pe teritoriul României. Aceste centre speciale sunt amplasate în orașele care înregistrează un număr mare de cetățeni străini și derulează activităţi de integrare care acoperă întreg teritoriul naţional.
Pe linia relocării intra UE, a fost realizat transferul pentru 174 de persoane aflate în nevoie de protecție internațională pe teritoriul Greciei și Italiei. De asemenea, 43 de refugiați de origine siriană, care se aflau pe teritoriul Turciei, au ajuns în România prin programul de relocare extra UE.
Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil, procesarea cererilor de azil în mod eficient în conformitate cu standardele legale naționale și internaționale, creșterea capacității actorilor relevanți în susținerea procesului de integrare socială a străinilor, precum și implementarea mecanismului de asigurarea a solidarității între statele membre în cazul unor afluxuri de persoane aflate în nevoie de protecție, rămân acțiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.