Acasă Interne 7 iunie – data limită de preschimbare a cărţilor de identitate, permiselor...

7 iunie – data limită de preschimbare a cărţilor de identitate, permiselor de conducere și autorizațiilor provizorii de circulație expirate în perioada pandemiei

DISTRIBUIȚI
Un grup de alegatori asteapta sa primeascca buletine de vot la sectia numarul 41, la Scoala Generala nr. 1 din Buzau, duminica, 1 iunie 2008. CIPRIAN STERIAN / MEDIAFAX FOTO

Cărţile de identitate cu termen de valabilitate expirat în perioada 1 martie 2020 – 7 martie 2022 sunt valabile pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea stării de alertă, a anunţat miercuri directorul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Aurel-Cătălin Giulescu.

”Invităm cetăţenii să se informeze cu privire la programul de activitate al serviciului public comunitar de evidenţa persoanelor de la locul de domiciliu, inclusiv prin accesarea informaţiilor existente pe websiteurile primăriilor în subordinea cărora aceste servicii publice funcţionează. Pentru evitarea prezentării în acelaşi timp a unui număr mare de cetăţeni la sediile serviciilor publice comunitare de evidenţa persoanelor, recomandăm accesarea, acolo unde acestea există, a platformelor de programare online sau telefonice pentru depunerea cererilor pe întreaga perioadă de 90 de zile, începând cu data de 9 martie”, a spus Aurel-Cătălin Giulescu.

Directorul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a informat că în prezent se mai află în circulaţie, expirate, un număr de 387.000 de cărţi de identitate, a căror valabilitate va înceta în data de 7 iunie 2022.

”Aproximativ 111.000, deci un sfert din numărul acestor documente a expirat în lunile ianuarie, februarie şi în prima săptămână din martie ale acestui an. Aproximativ 202.000 au expirat în anul 2021 şi 74.000 sunt expirate în anul 2020. Pe evaluările pe care le-am făcut în ultimele două săptămâni, cifra scade cu un interval de 4.500 – 5.000 de cărţi de identitate în fiecare săptămână”, a precizat Giulescu.

De asemenea, sunt de preschimbat aproximativ 500.000 de premise de conducere și autorizații provizorii de circulație.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here