Acasă Educatie 8.400 de cadre didactice vor să obțină definitivatul

8.400 de cadre didactice vor să obțină definitivatul

DISTRIBUIȚI
Exam at school with student's taking educational admission test in class, thinking hard, writing answer in university classroom, education and world literacy day concept

În 42 de centre se desfășoară astăzi proba scrisă a examenului pentru definitivarea în învățământ.

Au fost admiși peste 8.400 de candidați (dintr-un total de peste 8.900 de candidați înscriși) care au efectuat un stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, în anul școlar au obținut  calificativul „Bine” sau ”Foarte bine” și au cel puțin media 8 în urma inspecțiilor la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar notele nu au fost mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Proba scrisă va dura 4 ore, cu posibilitatea prelungirii în situaţii speciale (de exemplu, pentru candidații nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere sau în situația în care proba se desfășoară prin dictarea conținutului acesteia de către un candidat cu anumite deficiențe, către un profesor asistent, de altă specialitate decât cea la care se desfășoară proba respectivă).

Elaborarea subiectelor pentru cele 105 discipline, traducerea acestora în limbile minorităților naționale la solicitarea candidaților, elaborarea baremelor de evaluare și afișarea acestora, după susținerea probei scrise sunt asigurate de Centrul National de Politici și Evaluare în Educație.

Disciplinele de examen/specializările cu cel mai mare număr de candidați înscriși sunt învăţământ preşcolar în limba română (2.668 de candidați), învăţământ primar în limba română (1.408 candidați), educaţie fizică şi sport (730 de candidați) și psihopedagogie specială (400 de candidați).

Toate spațiile destinate desfășurării acestui examen (sălile în care se desfășoară proba, precum și sălile în care își desfășoară activitatea comisiile de examen, comisiile de evaluare a lucrărilor scrise și comisiile de soluționare a contestațiilor etc.) sunt monitorizate audio-video.

Primele rezultate vor fi afișate în 25 iulie, în centrele de examen și pe pagina examenului: definitivat.edu.ro. Eventualele contestații se depun în zilele de 25 iulie (până la ora 20:00) și 26 iulie (până la ora 12:00), iar rezultatele finale vor fi afișate în data de 1 august.

Nota minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar. După obținerea definitivatului, cadrul didactic poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

Candidaţii pot susţine examenul naţional pentru definitivare în învăţământ fără taxă de cel mult 3 ori.

2 COMENTARII

  1. […] În 42 de centre se desfășoară astăzi proba scrisă a examenului pentru definitivarea în învățământ. Au fost admiși peste 8.400 de candidați (dintr-un total de peste 8.900 de candidați înscriși) care au efectuat un stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, în anul școlar au obținut  calificativul „Bine” sau ”Foarte bine” și au […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here