Acasă Educatie 8.500 de candidați la definitivarea în învățământ

8.500 de candidați la definitivarea în învățământ

DISTRIBUIȚI
Exam at school with student's taking educational admission test in class, thinking hard, writing answer in university classroom, education and world literacy day concept

Peste 8.500 de candidați susțin astăzi, 24 iulie, în 42 de centre județene, proba scrisă a examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2024).

Proba durează 4 ore, cu posibilitatea prelungirii cu 1 – 2 ore în anumite situaţii speciale (candidați nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere sau în situația în care proba se desfășoară prin dictarea conținutului acesteia de către un candidat cu anumite deficiențe unui profesor asistent).

Subiectele pentru cele 99 discipline, traducerea acestora în limbile minorităților naționale la solicitarea candidaților, elaborarea baremelor de evaluare și afișarea acestora, după susținerea probei scrise, sunt asigurate de Centrul National de Politici și Evaluare în Educație.

Cei mai mulți candidați sunt pentru învăţământ preşcolar în limba română (2.599), învăţământ primar în limba română (1.488), educaţie fizică şi sport (753) și matematică (376).

Sălile de examen, cele ale comisiilor de examen, de evaluare și de soluționare a contestațiilor sunt monitorizate audio-video.

Lucrările vor fi evaluate digitalizat în centre constituite la nivel național pe discipline.

Rezultatele vor fi afișate în 30 iulie, în centrele de examen și pe pagina dedicată. Contestațiile se depun la centrele de examen, în zilele de 30 și 31 iulie. Rezultatele finale se afișează în data de 6 august.

Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin accederea la definitivarea în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

Precizăm că pentru a putea participa la proba scrisă, candidații trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiții:

  • efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;
  • să dețină pentru anul şcolar în curs calificativul „Bine” sau ”Foarte bine”;
  • minimum 8 media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Candidaţii pot susţine examenul naţional pentru definitivare în învăţământ fără taxă de cel mult 3 ori.

 

1 COMENTARIU

  1. […] Peste 8.500 de candidați susțin astăzi, 24 iulie, în 42 de centre județene, proba scrisă a examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2024). Proba durează 4 ore, cu posibilitatea prelungirii cu 1 – 2 ore în anumite situaţii speciale (candidați nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere sau în situația în care proba […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here