Pe 8 decembrie 1991 a fost aprobată, prin referendum național, noua Constituție a României, prima de după Revoluţia din decembrie 1989. Aceasta a fost adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991, iar elaborarea, dezbaterea și adoptarea Constituției au durat un an și jumătate.
În martie 1990, Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala decidea, prin Legea electorală, ca viitorul Parlament să funcţioneze, în principal, ca Adunare Constituantă.
Prima întrunire a Adunării Constituante a avut loc la 11 iunie 1990, cand a fost desemnată Comisia Constituţională pentru elaborarea proiectului de Constituţie, care a fost adoptat prin vot nominal pe 21 noiembrie 1991.
Problema votului final a fost cea care a aprins spiritele încă din prima zi a dezbaterilor. Majoritatea dorea vot deschis, iar opoziţia vot secret.
Astfel, votul decisiv asupra noii Constituţii a fost dat la 21 noiembrie 1991, la Bucureşti, deşi iniţial se propusese să aibă loc la Alba Iulia, prima Capitală a statului român unitar. Din totalul de 510 parlamentari, au fost prezenţi 509, din care 414 s-au pronunţat “pentru” şi 95 “împotriva”.
FSN, PUNR şi reprezentanţii minorităţilor, altele decat cea maghiară, au votat “pentru”, cu câteva excepţii. PNŢCD şi PNL s-au pronunţat împotriva, iar UDMR a votat în bloc “împotriva”. Votul nominal a fost pecetluit prin semnătură.
Constituția adoptată în 1991 a fost modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003. Aceasta a fost aprobată prin referendumul național din 18-19 octombrie 2003 și a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Curții Constituționale nr. 3 din 22 octombrie 2003, pentru confirmarea rezultatului referendumului național din 18-19 octombrie 2003, privind Legea de revizuire a Constituției României, conform www.cdep.ro.
