Camera Deputaților a aprobat tacit o lege prin care Casa Regală va primi, în fiecare an, 860.000 de euro de la bugetul de stat. Proiectul a ajuns la Senat, care este cameră decizională.
Institutia pentru promovarea valorilor naționale ”Regele Mihai I” este organizată și funcționează ca autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar. Sediul instituției este Palatul Elisabeta, situat în Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff, nr. 28, Sector 1, București. Activitatea instituției constă în crearea și dezvoltarea de programe și proiecte în vederea promovării tradițiilor, obiceiurilor și simbolurilor naționale, a persoanelor și realizarilor de valoare din domeniul științific, cultural, educațional, sportiv și economic, promovării unor evenimente cu semnificație istorică, promovării, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe, a imaginii României, investițiilor și turismului, artei, științei, educației și a monumentelor istorice față de personalități, investitori și instituții din străinătate.
Conducerea Institutiei este asigurată de un director numit și revocat din funcție de Parlament, în ședință comună a celor doua Camere, la propunerea Custodelui Coroanei României, cu votul majorității parlamentarilor prezenț.
Suma se va actualiza din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflației. Instituția prezintă, în plenul Parlamentului, raportul anual și contul de execuție bugetară.