În perioada 1 – 8 mai a.c., polițiștii rutieri din Ilfov au acționat pe drumurile naționale și județene cu autospecialele dotate cu aparate de supraveghere a traficului rutier pentru prevenirea acidentelor rutiere, produse pe fondul depășirii regimului legal de viteză.
Astfel, au acționat 168 polițiști, folosind zilnic, în medie, zece aparate de supraveghere a traficului rutier, fiind constatate 708 abateri de la regimul legal de viteză. Valoarea totală a sancțiunilor este de 273 000 de lei. Totodată, în cadrul acțiunii, polițiștii au constatat 12 infracțiuni la regimul rutier.
Ca de obicei, au fost depistați conducând autovehicule indivizi care consumaseră alcool, nu aveau acte în regulă sau nu dețineau permis de conducere.