În perioada 29 iunie – 3 iulie 2024, Parlamentul României va găzdui, la București, cea de-a 31-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (AP OSCE).
La Sesiunea AP OSCE de la București, cu tema generală Perspectiva parlamentară privind rolul OSCE în actuala arhitectură de securitate, sunt înregistrați parlamentari din peste 50 de state participante la OSCE, aceștia urmând să se întrunească și să dezbată, atât în sesiuni plenare, cât și în reuniuni ale comisiilor de specialitate, subiecte de actualitate precum războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei, situația din Orientul Mijlociu, parcursul european al Republicii Moldova, situația drepturilor omului și evoluții economice în regiunea OSCE.
Totodată, participanții vor adopta Declarația de la București, document care va cuprinde rezoluțiile comisiilor generale și rezoluțiile suplimentare inițiate de membri ai AP OSCE, printre care se numără și rezoluția privind Deteriorarea situației drepturilor omului în regiunea Transnistreană a Republicii Moldova, co-sponsorizată de delegațiile parlamentare din Republica Moldova și România.
”Ca susținători fermi ai democrației, păcii și stabilității, ne bucurăm să găzduim la Parlamentul României, după 24 de ani, împreună cu delegația română la Adunarea Parlamentară a OSCE, Sesiunea anuală a acestei prestigioase Adunări. În cadrul sesiunii AP OSCE, continuăm demersurile noastre de susținere a Republicii Moldova și Ucrainei, în contextul agresiunii Rusiei. Sunt co-sponsor al rezoluției suplimentare pentru susținerea Moldovei și printre măsuri, după adoptare, AP OSCE solicită retragerea trupelor militare ruse și a stocurilor de muniție de pe teritoriul Republicii Moldova, condamnă toate actele de intimidare sau represalii împotriva grupurilor din regiunea transnistreană și solicită eliminarea restricțiilor privind libertatea de mișcare în regiunea transnistreană a Moldovei. Rezoluțiile adoptate vor fi publicate în Declarația de la București”, a transmis deputatul Dan Barna, vicepreședinte al Camerei Deputaților și președintele Delegației Parlamentului României la AP OSCE.
Cu prilejul sesiunii de la București, membrii Adunării vor vota o nouă conducere a organizației (președintele și trei vicepreședinți) și noi conduceri la nivelul comisiilor generale. Între candidaturile pentru funcția de vicepreședinte de comisie se numără și cea a deputatului Costel Dunava. Totodată, șefii delegațiilor naționale vor vota asupra propunerii de reînnoire a mandatului secretarului general al Adunării.
[…] În perioada 29 iunie – 3 iulie 2024, Parlamentul României va găzdui, la București, cea de-a 31-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (AP OSCE). La Sesiunea AP OSCE de la București, cu tema generală Perspectiva parlamentară privind rolul OSCE în actuala arhitectură de securitate, sunt înregistrați parlamentari […] Citeste mai mult […]