Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) continuă seria de conferințe regionale dedicate colectării separate a deșeurilor, în scopul promovării campaniei ”Reciclăm în România”, la Arad, în prezența autorităților locale și a unor experți în problemele de mediu și în domeniul reciclării deșeurilor din Regiunea de dezvoltare Vest.
La eveniment au participat ca speakeri Mihai Drăgan – director Direcția Comunicare MMAP, Florian Pop – Country Manager FCC Environment România, Mihai Toader – Project Manager Asociația Respo DEEE, Anca Severin – director de marketing și comunicare la Compania RetuRO Sistem Garanţie Returnare (SGR), Lorenzo Barabaș – director general Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiş, Dan Pascu – Director General al SC RETIM Ecologic Service SA, Victor Balaniuc – General Manager CODRU Festival și Cristian Bucureștianu – Președintele Asociației CODRU Festival.
„Avem una din cele mai reduse rate de reciclare a deșeurilor municipale din Uniunea Europeană, 14% după datele EUROSTAT. Colectarea deșeurilor este un pas important în tranziția către un stil de viață sustenabil și dacă nu acționăm azi, generațiile viitoare vor fi afectate puternic. Încercăm să explicăm ce anume presupune colectarea separată, care sunt beneficiile și care este legislația în vigoare”, a precizat Mihai Drăgan, directorul Direcției Comunicare din MMAP.
Acesta a explicat că, potrivit sondajului IRES realizat de MMAP în 2021, peste 88% dintre cetăţeni sunt interesaţi de colectarea separată şi de reciclare, peste 73% îşi manifestă interesul de a primi informaţii suplimentare, 45% nu au fost niciodată informați despre obligativitatea prin lege a colectării separate, 94% au nevoie mai multă informație, de educație, 92% s-au referit la creșterea gradului de colectare dacă am avea o infrastructură mai bună, 50% nu colectează deloc separat.
„E o problemă de mediu, dar și economică, deoarece aruncăm bani la groapa de gunoi. Ca prim pas al procesului de reciclare, colectarea separată trebuie să devină un obicei firesc pentru fiecare dintre noi, dar mai ales pentru copii și tineri. La final, cetățeanul trebuie să rețină că «Unele lucruri trebuie separate. La fel și deșeurile», acesta fiind și sloganul campaniei”, a adăugat Mihai Drăgan.
„Operăm în foarte multe țări din Europa, în SUA, avem o gamă largă de servicii pe care le acoperim în managementul deșeurilor începând cu colectarea, sortarea, tratarea și depozitarea, avem centre în care deținem chiar inceneratoare. În România, avem o activitate bazată pe două direcții: una legată de deșeurile municipale și de concesiunile pe care le avem, respectiv un depozit pe care îl operăm din 2002, pe care îl vom prelungi încă 10 ani, iar din martie 2023 operăm un depozit din Brăila, o stație de sortare și una de transfer. Stația de compost Arad face parte din sistemul de management integrat al județului, a fost construită cu fonduri europene și este cea mai performantă din țară, fiind o stație aerobă”, a subliniat Florian Pop, Country Manager FCC Environment România.
„Este importantă informarea publicului pentru a conștientiza că deșeurile sunt niște resurse, nu doar niște gunoaie, care trebuie colectate separat. În Timișoara și în împrejurimi, avem peste 25.000 de tone de deșeuri reciclabile colectate separat, anual. O rată de colectare separată de peste 20%. Așteptăm cu mare nerăbdare să vedem cum se așază planurile de finanțare, cum merg planurile județene, pentru că deșeurile amestecate înseamnă poluare, nu mai ai ce să le faci. Ajung la depozit, mai ajung unele la ars, generează gaze de depozit, cu toate consecințele negative: neplăceri, miros, abandon. Tot mai multe autorități locale au început să înțeleagă lucrurile acestea și sper să putem găsi măsuri ferme ca să spunem uite ce rezultate bune avem când se aplică” – a precizat Dan Pascu, director general RETIM.
„Sistemul Garanție-Returnare este un proiect strategic pentru România, practic este cel mai mare proiect de economie circulară dezvoltat până în prezent. Totodată, este cel mai ambițios proiect de implicare civică, deoarece împreună ne propunem să recuperăm peste 7 miliarde de ambalaje de băuturi de pe piața din România. Începând cu 30 noiembrie 2023, SGR, unic la nivel național, devine obligatoriu pentru toți producătorii și comercianții vizați. În acest moment, avem 65.000 de operatori economici înregistrați în platformă, ceea ce arată interesul și conștientizarea necesității implementării sistemului. Foarte important de precizat că profitul obținut va fi reinvestit în finanțarea sistemului RetuRo”, a declarat Anca Severin, director de marketing și comunicare RetuRo SGR.
Un moment deosebit a aparținut reprezentanților Asociației CODRU Festival care au vorbit despre ”Codru Festival 2023”, clasat în Top 10 Medium Festivals în Europa, desfășurat în Pădurea Bistra, unde vor fi amenajate șase scene, la doar 4 kilometri de Timișoara, în mijlocul pădurii.
„Ediția 2023 aduce elemente surpriză pentru iubitorii CODRU, sub forma unor noi povești, bazate pe patru piloni: artă, cultură, sustenabilitate, educație și entertainment, ce garantează anul acesta o experiență de neuitat, cu mai multe scene, artişti internaționali şi artişti cunoscuți din țară, o zonă super atractivă de food, un apus superb, dans sub soare și visuri sub stele. Pentru fiecare bilet cumpărat plantăm un copac și facem asta cu ajutorul voluntarilor, al festivalierilor, al companiilor partenere. Până acum am plantat peste 18.000 de puieți, peste 10.000 fiind plantați anul acesta de către cei 3000 de voluntari în zona Recaș”, a precizat Victor Balaniuc, General Manager CODRU Festival.
”Reciclăm în România” este prima campanie națională de acest tip dezvoltată de MMAP în parteneriat cu Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) și care are drept scop creșterea gradului de informare și conștientizare a importanței colectării separate. Campania de comunicare este una integrată, difuzată la cele mai urmărite televiziuni și radiouri și cu o componentă consistentă de comunicare online și în social media, bazată pe comunicarea de spoturi educative și amuzante despre colectarea separată, care au ca țintă inclusiv copiii, adolescenții și tinerii.
Campania urmărește să determine o creștere a gradului de conștientizare cu privire la importanța colectării separate a deșeurilor în gospodării, dar un alt segment de public cheie sunt chiar primăriile și autoritățile locale care au în directă subordine serviciile de salubritate și, prin urmare, trebuie să implementeze efectiv creșterea gradului de colectare separată și reciclare.
Pentru mai multe detalii accesați: https://reciclaminromania.ro/ sau paginile de social media ale proiectului.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) continuă seria de conferințe regionale dedicate colectării separate a deșeurilor, în scopul promovării campaniei ”Reciclăm în România”, la Arad, în prezența autorităților locale și a unor experți în problemele de mediu și în domeniul reciclării deșeurilor din Regiunea de dezvoltare Vest. La eveniment au participat ca speakeri Mihai Drăgan […] Citeste mai mult […]