A doua rundă de discuții dintre delegațiile rusă și ucraineană care s-au derulat astăzi în Belarus s-a încheiat, a declarat șeful delegației ruse Vladimir Medinsky presei ruse, iar cele două părți au convenit asupra coridoarelor umanitare pentru civili, anunță CNN.
„Am discutat temeinic trei puncte – militar, internațional și umanitar, iar cel de-al treilea este o problemă a unei viitoare reglementări politice a conflictului. Ambele poziții sunt clare și scrise. Am reușit să cădem de acord asupra unora dintre ele, dar principalul lucru asupra căruia am ajuns la un acord astăzi a fost o chestiune de salvare a civililor care s-au aflat într-o zonă de conflict militar. Ministerele apărării din Rusia și Ucraina au convenit să creeze coridoare umanitare pentru civili și au discutat despre o posibilă încetare temporară a focului în zonele în care au loc evacuari”, a declarat Medinsky presei.
Discuțiile au durat două ore și jumătate.
Între timp, un negociator ucrainean a spus joi că discuțiile nu au dat rezultate de care Ucraina avea nevoie, dar a spus că există o „soluție doar pentru organizarea coridoarelor umanitare”.
”A doua rundă de negocieri s-a încheiat. Din păcate, rezultatele de care are nevoie Ucraina nu sunt încă atinse. Există o soluție doar pentru organizarea coridoarelor umanitare”, a anunțat înalt oficial ucrainean Mykhailo Podolyak într-un tweet.
Un alt membru al delegației ruse, Leonid Slutsky, a declarat pentru Rusia 24 că ambele părți au convenit asupra unei a treia runde de discuții, care va avea loc în „viitorul cel mai apropiat”.