Acasă Economie A fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția Pasajului Berceni

A fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția Pasajului Berceni

DISTRIBUIȚI

La 6 martie 2019, CNAIR a semnat contractul de proiectare și execuție pentru Amenajare nod rutier CB – DJ401 (Berceni) km 33+190 – km 35+600 în regim de FIDIC galben. Acest tip de contract este utilizat în cadrul lucrărilor în care proiec­tarea este asigurată de antreprenor, care își asumă, totodată, un nivel crescut al riscurilor contractuale. Reprezintă un contract cu sumă forfetară, în care plățile sunt efectuate pe baza situațiilor de lucrăari certificate de către inginer. (Contractele FIDIC sunt contracte standard în domeniul construcțiilor și instalațiilor, utilizate drept modele de referință pe plan internațional. Acestea au fost elaborate de Federația Internațională a Ingine­rilor Consultanți, de unde provine și acronimul FIDIC, fondată în anul 1915 de Belgia, Franța și Elveția).

Acest proiect este parte componentă a lărgirii lapatru4 benzi a Centurii Rutiere a Municipiului București Sud, între A2 km 23+600 și A1 km 55+520”. Banii provin din fonduri europene nerambursabile.

Operatorul economic care va realiza proiectarea și execuția contractului este Asocierea TRAMECO SA – VAHOSTAV SK AS – CONSTRUCTII ERBASU SA – GRAFIC TENDS SRL. Valoarea contractului este de 30,5 milioane euro fără TVA.

Obiectul principal al contractului îl reprezintă proiectarea și execuția lucrărilor pentru Amenajarea unui nod rutier pe Centura București – DJ401 (Berceni) km 33+190 – km 35+600. Nodul va fi unul denivelat, cu amenajarea unui sens giratoriu suspendat, care va fluidiza traficul, inclusiv pe cel feroviar din zonă. În ceea ce privește desfășurarea investiței pe DJ 401, amenajarea nodului rutier este pe o lungime de aproximativ 600 m care se termină cu un sens giratoriu pe direcția București și aproximativ 650 m care se termină cu un sens giratoriu pe direcția Berceni.

Durata de realizare a acestui contract este de 30 luni, din care șase luni pentru activitatea de proiectare și 24 luni pentru execuția lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor este de zece ani. Foto: Facebook

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here