Acasă Politic A luat ființă USR PLUS

A luat ființă USR PLUS

DISTRIBUIȚI

Delegaţii USR şi ai PLUS au adoptat sâmbătă, 15 august, într-un congres desfăşurat online, protocolul de fuziune a celor două partide. Partidul se va numi ”USR PLUS”.

Din USR au votat 76,1% pentru fuziune, iar din PLUS 83,43%.

Într-o primă etapă, cele două formaţiuni vor organiza câte un congres separat, urmate de o reuniune comună, la care vor lua parte câte 1.600 de delegaţi din partea fiecărui partid.

Urmare a fuziunii, Birourile locale, judeţene, municipale şi cel naţional vor fi reunite.

Birourile Naţionale ale USR PLUS au decis, la 27 ianuarie 2020, în şedinţă comună de alianţă, să solicite organizaţiilor un mandat pentru organizarea unui congres de fuziune în luna iulie. La 8 februarie, Comitetul Politic al USR şi Consiliul Naţional al PLUS s-au întrunit, în şedinţe separate, pentru a lua o decizie în ceea ce priveşte organizarea unui congres de fuziune.

Cel de-al cincilea şi cel mai recent congres al Uniunii Salvaţi România (USR) a avut loc în zilele de 14 şi 15 septembrie 2019, prilej cu care au fost validate alegerile interne privind preşedintele USR. La 6 septembrie 2019, Dan Barna fusese ales preşedinte USR pentru un nou mandat, în cadrul scrutinului intern, desfăşurat online în perioada 1-5 septembrie.

Partidul Uniunea Salvaţi România a fost înregistrat oficial de Tribunalul Bucureşti la data de 23 iunie 2016, conform http://tmb.ro/. Două luni mai târziu, la 21 august, a avut loc, la Bucureşti, congresul de fuziune dintre USR, Uniunea Salvaţi Bucureştiul şi Uniunea pentru Codlea (UPC), noua formaţiune având numele Uniunea Salvaţi România. Uniunea Salvaţi Bucureştiul a devenit filiala Bucureşti a USR. În cadrul congresului, a fost ales Biroul Naţional al USR, format din 11 persoane. Nicuşor Dan a fost ales preşedinte, iar cei cinci vicepreşedinţi au fost: Cristian Ghica, Clotilde Armand, Roxana Wring, Dumitru Dobrev şi Erwin Albu. Partidul Uniunea Salvaţi Bucureştiul fusese înregistrat prin decizie definitivă la Tribunalul Bucureşti în data de 27 noiembrie 2015.

Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate (abreviat PLUS) a fost înfiinţat la 26 octombrie 2018 prin Hotărârea Tribunalului Bucureşti nr. 58 DEC/P. Preşedintele formaţiunii este Dacian Cioloş, fost prim-ministru al României (17 noiembrie 2015 – 4 ianuarie 2017), ales la şefia PLUS la 26 ianuarie 2019, în cadrul primei Convenţii Naţionale (congres). Partidul îşi are originea în Mişcarea România Împreună, proiect la care a renunţat din cauza tergiversării înfiinţării formaţiunii în instanţă.

La 7 decembrie 2019, Dacian Cioloş a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al PLUS la Convenţia Naţională Extraordinară, în timp ce Dragoş Tudorache a fost ales preşedinte executiv. Dacian Cioloş a fost unicul candidat. Biroul Naţional este organul executiv al PLUS şi este compus din 10 membri şi din preşedintele partidului, care prezidează şedinţele Biroului Naţional, având drept de vot. Mandatul membrilor Biroului Naţional este egal, ca durată, cu mandatul preşedintelui partidului.

Formaţiunile USR şi PLUS au realizat alianţe electorale în vederea alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale din anul 2019, precum şi o alianţă politică în vederea alegerilor locale din 2020.

La 2 februarie 2019, USR a decis să participe împreună cu PLUS pe o listă comună la alegerile europarlamentare, sub numele de Alianţa 2020 USR-PLUS. Cererea de înscriere a alianţei electorale a fost respinsă, la 7 martie 2019, de către Biroul Electoral Central, însă, la 8 martie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis contestaţia USR PLUS la decizia BEC. La alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, Alianţei 2020 USR PLUS i-au revenit opt mandate, după ce a obţinut 2.028.336 de voturi, reprezentând 22,36% din voturile valabil exprimate.

La 6 august 2019, conducerile USR şi PLUS au votat înfiinţarea Alianţei USR PLUS în perspectiva susţinerii candidaturii lui Dan Barna la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2019. În primul tur al alegerilor prezidenţiale, desfăşurat la 10 noiembrie 2019, candidatul alianţei USR PLUS a obţinut 1.384.450 de voturi, reprezentând 15,02% din totalul voturilor exprimate, scor care l-a plasat pe poziţia a treia.

Cele două partide au solicitat, în 2019, înregistrarea ca alianţă politică, cererea lor fiind admisă de Tribunalul Bucureşti la data de 24 iunie 2020, potrivit usrplus.ro. La 13 august, Biroul Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti a aprobat în unanimitate protocolul de constituire a Alianţei USR PLUS la nivelul Capitalei şi al sectoarelor. Astfel, în alegerile locale, USR şi PLUS vor avea liste comune de candidaţi pentru consiliile locale de sector şi pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here