În primele 3 luni ale anului 2025, polițiștii de la rutieră, sub coordonarea Direcției Rutiere, au acționat pentru creșterea gradului de siguranță și protecție pentru cetățeni, prin reducerea victimizării populației în accidente de circulație, aplicarea fermă a măsurilor legale, pentru combaterea cauzelor generatoare a accidentelor rutiere.
Polițiștii au urmărit creșterea disciplinei în trafic și combaterea eficientă a infracționalității în zona drumurilor publice și combaterea concurenței neloiale în domeniul transporturilor rutiere.
În perioada ianuarie – martie 2025, la nivel naţional, s-au înregistrat 704 accidente, în urma cărora 244 de persoane au decedat şi 523 au fost rănite grav.
Comparativ cu situația similară înregistrată în anul 2024, se constată scăderea numărului de accidente cu 160 (-18,5%), scăderea numărului de persoane decedate cu 67 (-21,5%) și scăderea numărului persoanelor rănite grav cu 131 (-20%).
În această perioadă, principalele cauze de producere a accidentelor rutiere grave au fost:
- Indisciplina pietonilor (20,7%): 146 de accidente (-41), soldate cu decesul a 60 de persoane (-32) şi rănirea gravă a altor 86 (-12);
- Nerespectarea regimului legal de viteză (19%): 134 de accidente (-41), soldate cu decesul a 56 de persoane (-9) şi rănirea gravă a altor 102 (-41);
- Neacordarea priorității de trecere pietonilor (9,4%): 66 de accidente (-19), soldate cu decesul a 13 persoane (-4) şi rănirea gravă a altor 53 (-17).
- Neacordarea priorității de trecere autovehiculelor (8,7%): 61 de accidente (-6), soldate cu decesul a 16 persoane (+1) şi rănirea gravă a altor 54 (-6);
- Indisciplina bicicliștilor (7,4%): 52 de accidente (-15), soldate cu decesul a 10 persoane (-1) şi rănirea gravă a altor 42 (-14);
Accidentele produse pe fondul primelor cinci cauze reprezintă 63% din totalul accidentelor rutiere grave.
Cele cinci cauze menționate anterior au generat 63,6% din totalul deceselor, după cum urmează:
v indisciplina pietonilor: 24,6%;
v nerespectarea regimului legal de viteză: 23%;
v neacordarea priorității de trecere autovehiculelor: 6,6%;
v neacordarea priorității de trecere pietonilor: 5,3%;
v indisciplina bicicliștilor: 4,1%.
În primele 3 luni ale anului 2025, la nivel național, structurile de poliție rutieră au organizat și executat 16.471 de acțiuni destinate combaterii principalelor cauze generatoare de accidente, implicând atât efectivele proprii, cât și polițiști din cadrul structurilor teritoriale de ordine publică desemnați polițiști rutieri.
La nivel național, în urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 476.715 sancțiuni pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice.
În primele 3 luni ale anului 2025, la nivel național, în trafic, au fost constatate 10.619 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice (1.604 – conducerea unui auto sub influența băuturilor alcoolice, 1.014 – conducerea fără permis de conducere, 843 – conducerea unui auto sub influența substanțelor psihoactive).
De asemenea, au fost reținute 36.027 de permise de conducere pentru fapte contravenționale (2.318 – conducerea unui auto sub influența băuturilor alcoolice, 12.447 – conducere pentru depășirea regimului legal de viteză).