Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncăreaminteşte absolvenţilor de învățământ din promoţia 2024 că sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele instituţiei pentru a beneficia de serviciile prevăzute de lege cu scopul integrării pe piaţa muncii. În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează din ziua următoare datei absolvirii studiilor.
Ca urmare a înregistrării în evidențele agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă, absolvenţii pot beneficia de: informare şi consiliere profesională, medierea muncii, cursuri de formare profesională, prima de inserție pentru absolvenţii care se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni.
Potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă din raza cărora îşi au domiciliul şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de inserţie egală cu de 3 ori valoarea indicatorului social de referinţă (ISR) în vigoare la data încadrării (ISR – 660 lei).
De asemenea, persoanele înregistrate în evidențele agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă pot beneficia de prime de mobilitate, de acestea putând beneficia și absolvenții de învățământ.
Totodată, pentru a veni în sprijinul integrării pe piaţa muncii a persoanelor înregistrate în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în luna octombrie ANOFM va organiza, la nivel naţional, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi.
Subliniem faptul că, după expirarea termenului de 60 de zile de la absolvire, în cazul în care absolvenții s-au înregistrat ca persoane în căutarea unui loc de muncă, aceştia pot beneficia, la cerere, de indemnizație de șomaj în cuantum de 50% din valoarea ISR în vigoare, pentru o perioadă de 6 luni.
Informații detaliate privind acordarea indemnizației de șomaj pentru absolvenții de învățământ sunt afişate pe site-ul instituției www.anofm.ro, secțiunea Persoane fizice/ Indemnizații de șomaj si venituri de completare, sau pot fi obținute prin contactarea agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă ale căror date de contact se regăsesc aici.
[…] Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncăreaminteşte absolvenţilor de învățământ din promoţia 2024 că sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele instituţiei pentru a beneficia de serviciile prevăzute de lege cu scopul integrării pe piaţa muncii. În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile […] Citeste mai mult […]