Acasă Economie Acțiune comună IGI – ITM Ilfov

Acțiune comună IGI – ITM Ilfov

În perioada 6 – 12 octombrie 2025, polițiștii de imigrări, împreună cu reprezentanții inspectoratelor teritoriale de muncă, au derulat la nivel național o campanie de informare adresată angajatorilor care au cetățeni străini încadrați în muncă și străinilor care doresc să desfășoare activități lucrative în România.

În județul Ilfov, din partea ITM a participat inspectorul de muncă Florentina Corina Preda.

Campania a vizat informarea privind condițiile legale în care poate fi prestată munca pe teritoriul țării noastre, precum și prezentarea drepturilor și obligațiilor care revin angajatorilor și angajaților străini.

Polițiștii de imigrări și inspectorii de muncă urmăresc să sprijine desfășurarea activităților lucrative în condiții legale și sigure, să prevină munca nedeclarată și să contribuie la o mai bună integrare a cetățenilor străini pe piața muncii din țara noastră.

În cursul lunii septembrie a.c., în România, au fost emise 10.088 de permise de ședere.

Totodată, 7.317 cetățeni străini au depus cereri de prelungire a dreptului de ședere. În contextul aplicării Directivei 2001/55/CE a Consiliului Uniunii Europene, au fost emise 3.335 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, măsură care sprijină persoanele strămutate din cauza conflictelor armate și contribuie la menținerea echilibrului între eforturile statelor membre.

Dincolo de cifre, activitatea polițiștilor de imigrări înseamnă implicare, răbdare și dorința de a oferi soluții corecte celor care doresc să-și construiască un drum în țara noastră.

Din luna ianuarie până în septembrie, inclusiv, de pe teritoriul României, au fost îndepărtate sub escortă 562 de persoane care nu respectau legislația privind regimul străinilor în România. 40 dintre acestea au fost duse sub escortă până în țara de origine. Cei mai mulți dintre străinii îndepărtați sub escortă provin din Nepal 103 persoane, Bangladesh – 74, Sri Lanka 73, Etiopia 36 și Vietnam – 30, iar diferența sunt din alte țări.