Acasă Interne Acțiune desfășurată de polițiștii ilfoveni pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine...

Acțiune desfășurată de polițiștii ilfoveni pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică

În cursul zilei de ieri, 14 martie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov au desfășurat o acțiune cu efective mărite, tip Razie, în comuna Ștefăneștii de Jos, care a avut drept scop asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea faptelor antisociale.

În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, arme explozivi și substanțe periculoase, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ilfov, dar și efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov.

Scopul acțiunii a fost de a asigura un climat de ordine și siguranță publică, respectiv de a preveni și combate faptele ilegale, de a verifica persoanele față de care au fost dispuse masuri preventive și de a depista persoanele urmărite în temeiul legii, precum și depistarea persoanelor aflate sub influența băuturilor alcoolice și/sau substanțelor psihoactive.

În cadrul raziei au fost legitimate 218 de persoane, au verificat 189 de autovehicule. Au fost aplicate 76 de sancțiuni contravenționale, conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de 18.650 de lei.

De asemenea, ca măsură complementară au fost retrase 8 certificate de înmatriculare și au retras 2 seturi de plăcuțe de înmatriculare și reținut 1 permis de conducere.

Totodată, în cadrul acțiunii au fost verificate și persoanele care fac obiectul unor proceduri judiciare.

Polițiștii rutieri au efectuat testari cu aparatele alcooltest și testări cu aparatele drugtest, totodată, desfășurând și activități pentru dirijarea și monitorizarea traficului rutier, cu scopul menținerii fluenței și siguranței traficului rutier.

 Acțiunea face parte din demersurile continue de creștere a siguranței rutiere pe drumurile publice din județ, precum și prevenirea și combaterea faptelor antisociale.