Acasă Anchete Acțiunea ”Blocada”

Acțiunea ”Blocada”

DISTRIBUIȚI

Polițiștii rutieri, împreună cu luptătorii de la acțiuni speciale și poliția canină, din cadrul  Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov au continuat și în seara de 08/09 septembrie a.c. activitătile desfășurate în cadrul acțiunii „Blocada”, având în atenție prevenirea și combaterea  cauzelor generatoare de accidente rutiere, cu precădere depistarea persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive dar și a celor care nu respectă regimul legal de viteză.

Așadar, pe de o parte, în scop preventiv, polițiștii rutieri  au informat conducătorii auto cu privire la noile modificări aduse prin „Legea Anastasia”,  care se referă la faptul că, în cazul unei persoane, care conduce sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive, sau care conduce fără drept și, care a provocat un accident rutier, soldat cu decesul victimei, aceasta va fi condamnată la închisoare, cu executare.

Polițiștii de la rutieră   au constatat o serie de nereguli, pentru care au aplicat 161 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 45.630 de lei, sanctiuni conform O.U.G. 195/2002, de asemenea, fiind retrase un număr de 18 permise de conducere.

În cadrul activităților, polițiștii rutieri au constatat 6 infracțiuni la regimul rutier,  din care 2 pentru conducere fără permis și 4 pentru conducere sub influența consumului de droguri, în cauză fiind deschise dosare de urmărire penală.

În cadrul activităților au fost opriți în trafic mai mulți conducători auto. Aceștia  au fost testați cu aparatele alcooltest  și drug test, care au indicat valori pozitive la consumul de alcool și substanțe psihoactive.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare.

3 COMENTARII

  1. […] Polițiștii rutieri, împreună cu luptătorii de la acțiuni speciale și poliția canină, din cadrul  Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov au continuat și în seara de 08/09 septembrie a.c. activitătile desfășurate în cadrul acțiunii „Blocada”, având în atenție prevenirea și combaterea  cauzelor generatoare de accidente rutiere, cu precădere depistarea persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here