Acasă Info Local ACȚIUNI DE AMPLOARE ALE POLIȚIȘTILOR ILFOVENI

ACȚIUNI DE AMPLOARE ALE POLIȚIȘTILOR ILFOVENI

DISTRIBUIȚI

Politia-mascataÎn cursul zilei de 11 februarie, 200 de poliţişti de la structurile de investigaţii criminale, ordine publică, rutieră şi de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţeană Ilfov acţionează, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, pentru respectarea legislaţiei economice şi pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente.

Poliţiştii rutieri şi de ordine publică au acționat, până la orele 16.00, în 17 de filtre, pentru prevenirea accidentelor rutiere și creșterea gradului de siguranță în trafic.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 191sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 198.441 de lei. Cele mai multe sancțiuni, un număr de 169 au fost aplicate pentru încălcări ale legii privind circulația pe drumurile publice, dintre care, 46 au fost aplicate conducătorilor auto care au depășit regimul legal de viteză. Ca masură complementară, au fost reținute șapte permise de conducere și retrase 17 certificate de înmatriculare.

În cadrul acțiunii, polițiștii au avut în vedere și respectarea legalității de către conducătorii auto care efectuează transport public de persoane. Pe această linie, principalele nereguli constatate au fost transportul a mai multe persoane decât locurile prevăzute în certificatul de înmatriculare, dar și neeliberarea tichetelor de călătorie. În două cazuri, polițiștii au constatat că autovehiculele destinate transportului de persoane au fost modificate, în sensul adăugării de scaune.

Polițiștii de investigații criminale au pus în aplicare un mandat european de arestare, emis de autoritățile din Italia, pe numele unui bărbat, de 38 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, fiind condamnat la șase ani și două luni de închisoare.

De asemenea, polițiștii au efectuat verificări pe linia respectării, de către persoanele față de care s-a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu, a condițiilor stabilite de instanță.

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat verificări pe linia deținerii și păstrării armelor și munițiilor, cu această ocazie fiind întocmite  patru dosare penale și au emis șase dispoziții de anulare a dreptului de port și folosire a armelor. Pentru neregulile constatate, au dispus, de asemenea, confiscarea a patru arme, două letale și două neletale, precum și a 8 muniții.

Pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 7.000 de lei.

Joi dimineața, polițiștii ilfoveni au constatat și șapte infracțiuni pe linia conectării frauduloase la sistemul de alimentare cu energie electrică. De asemenea, polițiștii din structurile de ordine publică au aplicat șapte sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor. În urma controalelor efectuate la mai multe societăți comerciale, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au aplicat opt sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea disciplinei financiar contabile și au confiscat bunuri în valoare de 9.103 lei. Acțiunile polițiștilor continuă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here