Ample acțiuni cu caracter preventiv au avut loc astăzi, 02 februarie a.c., pe DN6 și pe DN2, unele dintre cele mai circulate drumuri naționale, cunoscute pentru frecvența accidentelor rutiere produse, în principal, pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum.
Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Ilfov au desfășurat acțiuni în sistem RELEU, în principal pentru creșterea siguranței rutiere și reducerea riscului de producere a accidentelor.
Pentru identificarea și combaterea comportamentelor periculoase în trafic, polițiștii au acționat cu echipamente radar și aparate de testare pentru alcool și substanțe psihoactive, fiind vizate, cu prioritate, abaterile de la regimul legal de viteză și alte încălcări ale normelor rutiere.
În cadrul acțiunilor au participat și specialiști RAR, care au efectuat verificări tehnice în trafic, cu accent pe depistarea defecțiunilor care pot contribui la producerea accidentelor, mai ales în condițiile specifice sezonului rece.
Recomandări preventive pentru circulația în sezonul rece:
* adaptați viteza la starea carosabilului;
* păstrați o distanță corespunzătoare față de vehiculul din față;
* verificați starea tehnică a autovehiculului, în special anvelopele, frânele și sistemul de iluminare;
* evitați manevrele bruște;
* informați-vă înainte de plecare cu privire la condițiile meteo și de trafic.
Polițiștii rutieri ilfoveni reamintesc că respectarea regulilor de circulație salvează vieți, iar siguranța rutieră este responsabilitatea tuturor.
















