În marja vizitei oficiale pe care prim-ministrul vietnamez Phạm Minh Chính o efectuează în România, ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a avut o întrevedere bilaterală cu omologul vietnamez, Bùi Thanh Sơn. Partea vietnameză a mulțumit României pentru sprijinul activ pe care l-a acordat în perioada Președinției Consiliului UE în 2019, concretizat cu intrarea în vigoare a Acordului de Liber Schimb UE-Vietnam, context în care ministrul Odobescu a evidențiat importanța dialogului pentru abordarea provocărilor contemporane, inclusiv cele din zona Indo-Pacific, unde Vietnamul este un actor important.
Cei doi interlocutori au salutat stadiul actual al relațiilor bilaterale, stabilite în urmă cu 74 de ani, relații care au cunoscut o dinamică accentuată mai ales în ultimii ani. De asemenea, înalții oficiali au subliniat necesitatea continuării demersurilor de consolidare a cooperării în domenii de interes reciproc, inclusiv între ministerele de externe din cele două țări.
În acest sens, ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a reiterat angajamentul pentru identificarea unor noi oportunități de cooperare, raportate la potențialul real, în domenii precum comerț, cultură și educație, digitalizare, securitate cibernetică, medicină și farmacie.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] În marja vizitei oficiale pe care prim-ministrul vietnamez Phạm Minh Chính o efectuează în România, ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a avut o întrevedere bilaterală cu omologul vietnamez, Bùi Thanh Sơn. Partea vietnameză a mulțumit României pentru sprijinul activ pe care l-a acordat în perioada Președinției Consiliului UE în 2019, concretizat cu intrarea în vigoare a Acordului de […] Citeste mai mult […]