Comitetul de Inițiativă Cetățenească, Coaliția pentru Familie și Platforma civică Împreună reclamă și condamnă interzicerea de către autorități a dreptului cetățenilor români la campanie pentru Referendumul din 6 – 7 octombrie 2018, la sesizările nelegale ale unor agenți propagandistici anti-referendum.
La Brăila, sâmbătă seara, un echipaj de poliție a intervenit în curtea unei Biserici și a dat jos un banner, sancționându-l pe preotul paroh. Este fără precedent după 1989 ca poliția să acționeze discreționar în incinta unei biserici, fără temei legal, intervenind în viața unei comunități creștine, interzicând libera expresie și libera manifestare în cadrul campaniei pentru Referendumul național.
La București s-a dispus îndepărtarea materialelor de campanie pentru Referendum amplasate de cetățeni prin Comitetul de Inițiativă Cetățenească și prin Coaliția pentru Familie, cu motivarea nelegală că cetățenilor și organizațiilor acestora li s-ar aplica prevederile Legii 208/2015 și ale Legii 334/2006. De asemenea, cetățenilor români li se interzice folosirea culorilor drapelului național în campania pentru Referendum, măsură, la rândul ei, nelegală.
În țară există birouri electorale județene care au interzis accesul liber al cetățenilor și organizațiilor acestora la serviciile de radiodifuziune și televiziune pentru campania pentru Referendum, cu aceeași motivare nelegală.
Aceste situații atestă încercarea generalizată de interzicere a dreptului cetățenilor români și organizațiilor civice ale acestora la desfășurarea unei campanii în mod liber și fără a fi discriminate, cu motivarea nelegală că această campanie pentru referendum este una electorală, având ca actori doar partidele politice.
Cele trei entități denunță excluderea de către autorități a cetățenilor și organizațiilor civice ale acestora din campania pentru Referendumul din 6 – 7 octombrie care nu este o campanie electorală, atragând atentia că această campanie nu cade sub incidența Legii 208/2015 pentru că nu se desfășoară simultan cu niciun tip de alegeri politice (art 15/1/ din Legea 3/2000) și nici a Legii 334/2006 întrucât si cetățenii – nu doar partidele politice – au dreptul la campanie potrivit art 30 din Legea 3/2000.