EDITORIAL SORIN ROSCA STANESCU
Iată că ele prind contur. Scenariile prezentate anterior se transpun în realitate. Rusia s-a aliat cu Iranul şi cu China. Poate că la festin va veni şi India. Şi nici Turcia nu este departe. În timp ce statele NATO sunt din ce în ce mai dezbinate. Al Treilea Război Mondial, cu epicentrul în Siria, se transferă şi în Europa, sub forma conflictelor de gherilă urbană. Iar România este prinsă într-un cleşte.
Incidentul grav care şi el a fost anticipat de mulţi analişti nu este de natură să schimbe prea mult lucrurile. Este adevărat. Un avion de vânătoare rusesc a fost doborât de o rachetă lansată de armata turcă. Acest act a fost asumat. Ruşii susţin că se aflau în spaţiul aerian al Siriei. Ankara susţine contrariul. Nu cred că acest incident va genera un conflict direct între cele două state. Fie şi el şi diplomatic.
Turcia, deşi este un stat important NATO, este din ce în ce mai legată de propriile interese geostrategice. În care conflictul cu armatele kurde joacă un rol important. Dar nu şi cel mai important. Kurzii atacă Statul Islamic. Turcia îi atacă pe kurzi. Şi Turcia pretinde, în acelaşi timp, că este alături de NATO în războiul împotriva Statului Islamic. Până la urmă Turcia este din ce în ce mai strâns legată de Iran. Iar Iranul de Rusia.
În această săptămână a avut loc un eveniment diplomatic care poate avea, în viitor, un efect uriaş. Vladimir Putin a ajuns la o înţelegere fermă cu conducerea religioasă şi politică a Republicii Islamice Iran. S-a conturat un prim segment al axei. El continuă pe linia principală, până la Beijing. Pentru că şi China are interesele ei. Inclusiv în Siria, unde dispune de echipamente militare, specialişti şi trupe de comando. Iar interesele Chinei coincide, mai degrabă, cu cele ale Rusiei.
Incidentul aerian petrecut azi este, mai degrabă, un accident. Dar nu este deloc un accident faptul că o serie de state non-NATO îşi strâng rândurile. În timp ce statele NATO par a fi paralizate.
De altfel, NATO a primit o nouă agendă, extrem de încărcată. Teroarea dezlănţuită în Europa de către Statul Islamic, se potriveşte de minune cu obiectivele Moscovei. Pentru că mută centrul de preocupări şi de dispute diplomatice, politice şi militare din interiorul NATO, dinspre Siria, către Europa.
Iar dacă vorbim despre dispute, să ne gândim fie şi numai la faptul că, în timp ce Franţa, crunt lovită de un prim val al operaţiunilor teroriste organizate de Statul Islamic, solicită activarea articolul 5 din Tratat, SUA, principalul contributor NATO, refuză să de-a curs pretenţiilor Franţei. Sub motiv că o invazie terestră în Statul Islamic este contraindicată. De fapt, Statele Unite şi statele NATO, în general, sunt din ce în ce mai încorsetate în spaţiul maritim, aerian şi mai ales terestru al Siriei şi Irakului. Washington-ul refuză, pur şi simplu, utilizând argumente de ordin tehnic, să între în coliziune cu Moscova.
În tot acest timp, în estul României se întâmplă lucruri grave. Dezmembrarea Ucrainei, pe măsură ce trec zilele, devine un fapt din ce în ce mai împlinit. În favoarea exclusiv a Rusiei. Şi urmează Republica Moldova. Aceasta se află, nu numai în pragul unei disoluţii – pentru că nu are Guvern şi riscă, în scurt timp, şi o dizolvare a Parlamentului – ci şi o veritabilă criză umanitară. Colapsul economic al Republicii Moldova este, pe cât de evident, pe atât de lipsit de soluţii. Decapitarea conducerii pro-europene a Republicii Moldova, la care, culmea, au contribuit şi emisarii euro-atlantismului, s-a combinat, într-un mod extrem de toxic, aproape exploziv, cu o gravă criză economică. Iar soluţii nu se întrevăd. Cu o conducere care nu semnalizează către Europa, către UE şi către NATO, este greu de presupus că vor veni, din vest, ajutoare la Chişinău. Chiar şi ajutorul românesc a fost pus între paranteze.
