Acasă Economie Adrian Câciu: Deficitul nominal creşte cu 3,17 miliarde de lei

Adrian Câciu: Deficitul nominal creşte cu 3,17 miliarde de lei

DISTRIBUIȚI

La finalul ședinței de guvern din 18 august, ministrul finanțelor, Adrian Câciu   a prezentat rectificarea bugetară:

”Astăzi a fost aprobată rectificarea bugetului de stat, prima rectificare din acest an, dar și rectificarea bugetului de asigurări sociale de stat, plecând de la noile rezultate comunicate de Comisia Națională de Prognoză, care estimează o creștere reală de 3,5% în acest an față de 4,6% cât a fost la bugetul inițial și un PIB în valoare nominală, la final de an, de 1.372,5 miliarde de lei, dar și de la rezultatele privind veniturile bugetare pe primele șase luni, precum și analiza execuției bugetare pe primele șase luni la toți ordonatorii de credite… și, ținând cont de prioritățile pe care le-am asumat ca guvern, pe partea de pachete de sprijin pentru economie și pentru cetățeni, care au fost parțial finanțate în prima jumătate a anului și continuă să fie finanțate prin această rectificare, prin suplimentările de cheltuieli la anumiți ordonatori de credite. Ca cifre macro, dacă îmi permiteți, veniturile bugetului general consolidat se majorează pe sold cu suma de 30,4 miliarde de lei, din care din economia internă – 29,1 miliarde de lei și 1,3 miliarde de lei din fonduri externe nerambursabile. Iar cheltuielile bugetului general consolidat se majorează per sold cu suma de 33 miliarde de lei. Cheltuielile pentru investiții cresc cu 3,4 miliarde de lei, ajungând la 93,1 miliarde de lei, în creștere cu 0,1 puncte procentuale de la 6,7% din PIB la 6,8% din PIB. Majorarea veniturilor bugetului de stat este influențată în principal de evoluția indicatorilor macroeconomici pe anul 2022, a încasărilor la bugetul de stat și a ultimelor modificări legislative aprobate cu aplicare în anul curent, precum și de măsurile de îmbunătățire a colectării, ținta fiind de 3,5 miliarde de lei pe măsurile de îmbunătățire a colectării. Se înregistrează plusuri la impozitul pe profit, plus 4 miliarde de lei; la alte impozite, un plus de 126 de milioane de lei; la taxa pe valoare adăugată, un plus de 5,54 de miliarde de lei. La accize, o diminuare pe partea de primul semestru, pe care încercăm să o recuperăm în a doua parte a anului, având în vedere intrarea în vigoare și a ajustării fiscale pe Codul fiscal privind accizele la tutun și alcool; o creștere a veniturilor din alte impozite și taxe generale pe bunuri și servicii cu 11,3 milioane de lei; o creștere a veniturilor din taxe pe utilizarea bunurilor de 920 de milioane de lei și o creștere a veniturilor nefiscale de 2,5 miliarde de lei. O să dau cifrele mai mari, pentru că cred că important este și pentru dumneavoastră să știm, pe ordonatori de credite, care sunt influențele. De asemenea, la venituri, sume primite de la Uniunea Europeană – o creștere cu 1,38 de miliarde de lei per sold, din care 2,28 miliarde de lei aferent proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente Cadrului financiar 2014 – 2020, pentru asigurarea sumelor necesare refinanțării proiectelor pentru beneficiari și/sau continuării finanțării proiectelor în cazul indisponibilității temporare a fondurilor europene. Influențele pe ordonatorii de credite, cred că ați văzut și în nota de fundamentare sau ultima formă care a fost pusă pe site-ul Secretarului General al Guvernului:

  • Ministerul Finanțelor la acțiuni generale – plus 8,69 miliarde de lei, din care 4 miliarde de lei dobânzi, 700 de milioane de lei la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția guvernului; 528 milioane de lei contribuția României la bugetul UE și 1,13 miliarde de lei transferuri către întreprinderi în cazul schemelor de ajutor de stat, ocazie cu care, în completare, astăzi, am aprobat o suplimentare a schemei de ajutor de stat pe HG 807 cu 1 miliard de lei pentru finanțarea proiectelor depuse în cadrul acelei scheme.
  • Ministerul Muncii, ca influență per sold 5,25 de miliarde de lei, suplimentându-se titlul de asistență socială cu 7,3 miliarde de lei destinate drepturilor de asistență socială pentru familii și copiii, sume pentru compensarea prețului la energie, indemnizații și drepturi cu caracter reparatoriu ca efect al măsurilor aprobate în acest an, concomitent cu diminuarea în principal a transferurilor între unitățile administrației publice – 370 de milioane de lei – și a fondurilor pentru proiectele cu finanțare externă nerambursabilă aferentă Cadrului financiar 2014-2020, diminuare cu 171 de milioane de lei. De asemenea, creșterea veniturilor din contribuții de asigurări sociale ale bugetului asigurărilor sociale de stat faţă de estimarea inițială a determinat diminuarea transferurilor pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale de stat cu suma de 1,94 miliarde de lei. Totodată, au fost majorate transferurile din bugetul de stat către bugetul asigurărilor pentru șomaj cu suma de 418 milioane de lei.
  • Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – un plus de 2,72 miliarde de lei per sold pentru derularea proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile.
  • inisterul Sănătății – un plus de 2,52 miliarde de lei per sold, în principal pentru majorarea transferurilor acordate bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
  • Ministerul Energiei – un plus de 2,5 miliarde de lei per sold, asigurându-se 2,5 miliarde de lei pentru compensarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale.
  • Ministerul Transporturilor – un plus de două miliarde de lei per sold, în principal pentru majorarea sumelor aferente subvențiilor pentru CFR și Metrorex, întreținerii infrastructurii de transport, pentru finanțarea unor proiecte din fonduri externe nerambursabile PNRR, precum și pentru participarea la capitalul social al operatorilor economici aflați sub autoritatea ministerului.
  • Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – un plus de 1,28 miliarde de lei per sold, asigurându-se fonduri pentru derularea Programului Național de Dezvoltare Locală, plus 1,3 miliarde de lei; pentru derularea Programului Național pentru Construcții de Interes Public sau Social, plus 700 de milioane de lei și pentru programe cu finanțare nerambursabilă, plus 45 de milioane de lei.
  • Ministerul Antreprenoriatului și Turismului – un plus de 1,15 miliarde de lei per sold, asigurând-se fondurile necesare pentru derularea proiectelor cu finanțare din fonduri externe rambursabile; mă refer aici la programul „Agri-Food”, dar și pentru alte programe cum sunt „Start-up Nation” și programe de stimulare a antreprenorilor mici și mijlocii.
  • Ministerul Justiției – un plus de 864 de milioane de lei per sold, pentru asigurarea plății titlurilor executorii. La Ministerul Agriculturii – un plus de 716 de milioane de lei per sold, din care 235 de milioane de lei pentru acordarea subvenției pentru motorina utilizată în agricultură, aferentă anului 2022, și 307 milioane de lei pentru dezvoltarea infrastructurii de irigații, dar și 200 de milioane de lei pentru garantarea creditelor contractate de producătorii agricoli.
  • Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării – un plus de 200 de milioane de lei, în principal pentru achitarea contribuțiilor restante ale României la programele opționale ale ESA.
  • Ministerul Public – 200 de milioane de lei pentru cheltuieli de personal și pentru plata hotărârilor judecătorești.
  • Ministerul Economiei – un plus de 125,6 milioane de lei per sold, pentru plata contribuțiilor și cotizațiilor la organisme internaționale, precum și pentru majorarea, în condițiile legii, a contribuției statului la capitalul social al operatorilor economici din industria națională de apărare.
  • Ministerul Educației – un plus de 64 de milioane de lei per sold, prin majorarea cheltuielilor de personal cu 140 de milioane de lei, a transferurilor între unitățile administrației publice – un plus de 30 de milioane de lei și creșterea cheltuielilor efectuate din venituri proprii cu 1,58 miliarde de lei, pentru investiții și realizarea unor proiecte finanțate din fonduri europene, derulate de investițiile de învățământ superior.
  • Ministerul Sporturilor, un plus de 33,7 milioane de lei per sold, în principal pentru asigurarea cheltuielilor aferente cluburilor sportive naționale, complexurilor sportive naționale, direcțiilor județene pentru sport.
  • Academia Română – un plus de 13,9 milioane de lei.

S-au diminuat creditele bugetare ale ordonatorilor principali de credite, din care menționez:

  • Ministerul Afacerilor Interne – un minus de 560 de milioane de lei per sold, identificându-se economii la bunuri și servicii, la proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile de 1,1 miliarde de lei, la cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă de 5,4 milioane de lei.
  • Ministerul Mediului – un minus de 434 de milioane de lei per sold, asigurându-se plata sumelor reprezentând titluri executorii de 31,7 milioane de lei și compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii de păduri nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamentele silvice.
  • Ministerul Culturii – o diminuare cu 275 de milioane de lei. S-a avut în vedere execuția bugetară pe primele șase luni.
  • Serviciul de Telecomunicații Speciale – un minus de 151 de milioane de lei per sold.
  • Ministerul Finanțelor – un minus de 147 de milioane de lei.
  • Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor – un minus de 84,1 milioane de lei.
  • Ministerul Afacerilor Externe – un minus de 67,1 milioane de lei.
  • Curtea de Conturi – o diminuare cu 23,8 milioane de lei și la Consiliul Superior al  Magistraturii – un minus de 18,7 milioane de lei per sold.

La bugetul asigurărilor pentru șomaj s-au acordat 400 de milioane de lei, în principal pentru măsuri active de ocupare a forței de muncă și indemnizații de șomaj aprobate în acest an.

La bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, gestionat de Casa națională de asigurări de sănătate, s-au majorat cheltuielile cu bunuri și servicii cu 2 miliarde de lei pentru decontarea medicamentelor și a serviciilor medicale, inclusiv asigurarea hranei în spitale; și cheltuielile cu asistența socială, pentru decontarea concediilor medicale, în valoare de 2,1 miliarde de lei.

Pentru unitățile administrativ – teritoriale, bugetul general centralizat al acestora, s-au acordat sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru anul 2022 – suplimentar cu 2,6 miliarde de lei, din care 1 miliard în scopul achitării plăților restante înregistrate în contabilitatea unităților administrativ-teritoriale, inclusiv a instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local și a spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale; 300 de milioane de lei pentru finanțarea cheltuielilor cu bursele acordate elevilor din unitățile de învățământ special și de masă, 500 de milioane de lei pentru finanțarea gratuității acordate elevilor din învățământul preuniversitar acreditat, autorizat pentru transportul local, rutier și naval. 204,5 milioane de lei pentru finanţarea cheltuielilor determinate de implementarea Programului pentru şcoli al României, 192 de milioane de lei pentru finanţarea cheltuielilor aferente recensământului populaţiei, 150 de milioane de lei pentru finanţarea drumurilor judeţene şi comunale, 147 de milioane de lei pentru finanţarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 300 de unităţi de învăţământ preuniversitar, 66,7 milioane de lei pentru finanţarea drepturilor copiilor cu cerinţe educaţionale speciale care frecventează învăţământul special şi de masă. De asemenea, s-a majorat plafonul de trageri, potrivit Legii 312/2021 pentru aprobarea plafonului unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal bugetar pe anul 2022, cu suma de 500 de milioane de lei.

Deficitul bugetului general consolidat se menţine ca procent în PIB la acelaşi nivel ca la bugetul iniţial de 5,84% din PIB, iar ca valoare nominală creşte de la 76,9 miliarde de lei la 81,1 miliarde de lei în termen cash brut. Am observat o dilemă într-o anumită publicaţie – este o diferenţă între influenţele care se precizează în nota de fundamentare şi modul în care se calculează deficitul nominal. Deci deficitul nominal creşte cu 3,17 miliarde de lei”. sursa:gov.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here