Acasă Interne Aeronave ale Forțelor Aeriene Române intervin pentru stingerea incendiilor din Albania

Aeronave ale Forțelor Aeriene Române intervin pentru stingerea incendiilor din Albania

DISTRIBUIȚI
foto:facebook

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a aprobat ca două aeronave Forțelor Aeriene Române să execute, începând de miercuri, 14 august, misiuni în sprijinul forțelor de intervenție din Republica Albania, pentru stingerea incendiilor de pădure cu care se confruntă această țară.

Cele două aeronave, un C-27 J Spartan, configurat pentru stingerea incendiilor, respectiv C-130 Hercules, pentru sprijin logistic, au decolat din Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni în jurul orei 8.30, iar misiunile vor continua și în zilele următoare, în funcție de situația concretă din teren.

Intervenția a fost planificată ca urmare a unei hotărâri emise de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

Reamintim că în cursul zilei de ieri, 13 august, două aeronave ale Forțelor Aeriene Române au transportat în Grecia un număr de 40 de pompieri și două autospeciale de stingere a incendiilor din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care acționează pentru stingerea incendiilor din Republica Elenă.

Aeronavele C-27J Spartan pot lansa containere cu apă, având o capacitate de transport de 6.000 de litri (șase containere).

Aeronave de acest tip ale Forțelor Aeriene Române au acționat, din 2017 și până în prezent, pentru stingerea a mai multor incendii de pădure din țara noastră – în județele Mehedinți, Alba, Hunedoara și Buzău.

De asemenea, în anii precedenți,  au executat misiuni similare in Franța, Republica Slovenia, Grecia și Macedonia de Nord.

Ultima misiune a avut loc în urmă cu o lună, când au acționat în sprijinul forțelor de intervenție din Republica Macedonia de Nord.

1 COMENTARIU

  1. […] Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a aprobat ca două aeronave Forțelor Aeriene Române să execute, începând de miercuri, 14 august, misiuni în sprijinul forțelor de intervenție din Republica Albania, pentru stingerea incendiilor de pădure cu care se confruntă această țară. Cele două aeronave, un C-27 J Spartan, configurat pentru stingerea incendiilor, respectiv C-130 Hercules, pentru […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here