Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, nemulțumit de scorul obținut de PNL în alegerile de duminică, a precizat că sunt necesare alegeri ”cât mai repede, în județ și în țară, la nivelul partidului, pentru a se ajunge la conduceri legitime, stabilite prin alegeri democratice”.
”Noi trebuie să facem alegeri cât mai repede și în Timiș și în toată țara, la nivelul PNL. Până la alegeri cineva trebuie să joace rolul de președinte, că-l joc eu, că-l joacă alții, este prea puțin important, dar trebuie să ajungem la conduceri legitime, stabilite prin alegeri democratice, și asta cât mai repede”, a spus Nicolae Robu.
Robu a mai subliniat că în ceea ce privește ”jocul politic va trebui să tragem toate învățămintele de rigoare”. ”Și când scorul este la circa 20% este limpede că avem de tras învățăminte. Din toată această experiență vor trebui să învețe toți cei ce vor face politică, pe viitor, pentru că a fost o experiență foarte interesantă”, a adăugat Robu.