Acasă Info Local Alianța USR PLUS Jilava a lansat candidații la Primărie și la Consiliul...

Alianța USR PLUS Jilava a lansat candidații la Primărie și la Consiliul Local

DISTRIBUIȚI

Marius Rus este candidatul Alianței USR PLUS pentru funcția de primar al Jilavei. Candidatura a fost prezentată duminică, 2 august, în cadrul unei conferințe de presă la care a fost prezent și Dan Barna, președintele USR.

”Este o șansă reală pentru Jilava să facă un pas mai departe pentru a deveni o comună modernă. Este o comună apropiată de București, lucru care o face să aibă resurse și oportunități dar pentru ca acestea să devină realități trebuie ca edilii, oamenii care ajung în consiliile locale, să fie persoane care au experiență și elan, Marius Rus este un astfel de candidat”, a declarat, printre altele, Dan Barna.

Marius Rus, fizician de profesie, dar cu o experiență de peste 20 de ani în infrastructură și comunicații IT, candidează la primăria comunei pentru a aduce eficiență și profesionalism în administrația pe care vrea să o dezvolte cu ajutorul fondurilor europene, se arată într-un comunicat de presă al alianței.

”Jilava are nevoie de un primar care să identifice problemele cetățenilor și să ofere soluții rapide eficiente și profesioniste, rapide însemnând în câteva săptămâni sau luni, nu la următoarea campanie electorală. Noi în Jilava ne-am săturat să ne plângem de ani buni de aceleași lucruri, de rețele de canalizare nefuncționale, drumuri proaste și pline de gropi. Putem termina discuția, și o vom face, prin accesarea fondurilor europene. Apoi vom trece la capitolul următor, vom crește calitatea învățământului din școlile și grădinițele din comună, vom construi un after-school modern, ca toți copiii să rămână aici și să nu mai plece la școlile din București. Pentru piste de biciclete, ori pentru a investi în fiecare stradă din comună. Pentru asta candidez, să aduc eficiență și profesionalism și mai ales să lucrez doar pentru cetățeni în Jilava”, a declarat Rus.

Candidații Alianței USR PLUS pentru Consiliul Local Jilava sunt Marius Rus, Sorina Olteanu, Florin Gheorghe, George Ionescu, Alin Rosu, Iulia Țipa, Daniela Popovici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here