Home Editorial Alo! Statul român?

Alo! Statul român?

SHARE

Cătălin DRAGOMIR

După intrarea în vigoare a plafonării prețurilor la electricitate și gaze pentru perioada rece, furnizorii de energie se mișcă lent, mult prea lent. Nu cred că e vorba despre dificultăți în adaptarea softurilor sau de sincope ale firmelor de curierat. Este vorba despre profit. Cât mai mare și cât mai adânc în conturile firmelor. Unele au facturat în continuare fără să bage în seamă legea, altele au facturat după cum le-a tăiat capul (pentru unii consumatori aplicând plafonarea prețului, pentru alții nu), iar a treia categorie nu a taxat deloc pe nimeni, așa încât consumatorul să plătească, atunci când vor veni (peste câteva luni, cine știe când?) mai multe facturi dintr-o dată.

Guvernanții se îmbată cu apă chioară, păcălindu-se singuri atunci când spun că au făcut tot ce trebuie pentru consumatori. Nu, nu au făcut. Trecând peste faptul că au comunicat foarte prost, pe repede înainte, o liberalizare despre care se știa cel puțin din 2018, nu au luat nicio măsură să protejeze cu adevărat consumatorii față de abuzurile furnizorilor. Asta în condițiile în care majoritatea consumatorilor ar trebui considerați captivi în relația cu furnizorii.

Știe, oare, Avocatul Poporului că distribuitorii de energie își bat joc de consumatori atunci când nu le eliberează noile contracte pentru piața concurențială? Furnizorii au transmis notificări-tip, pe care consumatorii doar trebuiau să le completeze, semneze și transmită furnizorului. De fapt, nu era vorba despre inițierea noilor contracte, ci despre un fel de cereri pentru trecerea la piața concurențială, cărora furnizorii nu le-au dat curs.

Ia cineva apărarea consumatorilor în aceste situații? Slabe șanse. Majoritatea consumatorilor nici măcar nu știu aceste lucruri. De bună credință, ei au trimis cererile și au aștaptat noile contracte. Autoritatea de reglementare în domeniu zice că nu are pârgii ca să amendeze astfel de comportamente abuzive.

A apărut, însă, o altă categorie care ne ia de fraieri: experții în energie care ne învață cum să beneficiem de facturi mai suportabile. Ne sfătuiesc să nu avem mai mult de 21 de grade Celsius în locuințe, să ţinem geamurile închise atunci când centrala este pornită şi să aerisim în intervale scurte de timp. Asta pentru că un grad în plus în casă creşte consumul cu aproximativ 7-8 la sută. În plus, recomandarea experţilor este să setăm din centrală o temperatură mai scăzută a apei calde, astfel încât să nu necesite combinarea cu apa rece.

Pentru facturi suportabile la gaze, atât experţii, cât şi furnizorii, spun că în această iarnă trebuie să fim foarte atenţi la consum şi la contoare, astfel încât să beneficiem nu doar de plafonarea preţului la gaze, ci şi de schema de compensare.

Așadar, un sfat excepțional: să reducem consumul ca să plătim mai puțin. Anul trecut, la prețurile normale pentru energie, primarul general al Capitalei încerca să explice celor care sunt racordați la rețeaua centrală de termoficare că în casă e bine să ai maximum 19°C. Chiar așa? Unui vârstnic reumatic nu-i este ușor să suporte o asemenea temperature!

Lipsa de idei și de implicare a autorităților produce furie în societate și poate duce la mișcări sociale.

Înainte de 1990 știam un lucru. Nu aveam gaze, electricitatea era cu porția, nu plăteam. Acum avem de toate, dar suportăm șmecheriile și marile afaceri, fiind captivi. Pe bani mulți!

 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here