Continuă numirile în funcții publice. Astfel, în data de 16 iunie 2026, a fost numită în funcția de președinte al Autorității Vamale Române Ioana Bădescu. Aceasta îl înlocuiește la conducerea instituției pe Mihai Savin, care și-a dat demisia. Decizia privind eliberarea lui Savin din funcție, la cerere, a fost publicată în Monitorul Oficial.
Ioana Bădescu vine la conducerea AVR din administrația centrală. Potrivit informațiilor publice, aceasta a fost director general adjunct la Ministerul Energiei și are experiență în zona fondurilor europene, după activitatea desfășurată la MIPE, Primăria Municipiului București și Ministerul Energiei.
Profilul public al acesteia indică o carieră începută în administrație în 2007, cu accent pe construcția de mecanisme administrative, proceduri instituționale, management și implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene.
Potrivit Profit.ro, Ioana Bădescu a condus Corpul de Control al Ministerului Finanțelor înainte de numirea la șefia AVR. Aceeași sursă notează că anterior a lucrat la Ministerul Energiei, ca director general adjunct.
Fostul șef al AVR, Mihai Savin, a fost pus, pe 14 mai, sub control judiciar pentru 60 de zile de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.




