Acasă Info Local Alți 13 români au fost repatriați din Turcia

Alți 13 români au fost repatriați din Turcia

Se caută soluții pentru repatrierea altor două grupuri de români

DISTRIBUIȚI

În seara zilei de 7 februarie a.c., alți 13 cetățeni români, între care doi minori, au fost îmbarcați cu succes în vederea repatrierii de pe Aeroportul din Adana (Turcia) și au ajuns în țară în siguranță prin intermediul unui al doilea zbor umanitar MApN. Din grup fac parte o mamă cu doi copii, precum și nouă studenți și profesorul coordonator. Cei nouă studenți și profesorul coordonator erau cazați la un hotel din Kahramanmaraş. Aceștia se adaugă celor 8 cetățeni români și 2 cetățeni polonezi repatriați la 6 februarie.

O echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Ankara s-a deplasat la data de 6 februarie a.c. în zona afectată de seisme, cu două autovehicule, pentru asistență consulară, preluarea cetățenilor români din Kahramanmaraş și asigurarea transportului spre Adana.

Până în acest moment au fost repatriați 21 cetățeni români.

La Ambasada României la Ankara mai sunt în atenție situațiile a două grupuri de studenți Erasmus, precum și alte solicitări punctuale de sprijin.

Un grup compus din nouă cetățeni români aflat în Kayseri. Dintre aceștia, cinci studenți se vor deplasa astăzi spre Ankara pentru îmbarcarea pe un zbor comercial către România. Celelalte patru persoane au decis să rămână în Turcia.

Un alt grup format din șapte studenți se află în Malatya, zonă puternic afectată în urma seismelor, care nu se poate deplasa spre Aeroportul din Adana. Personalul ambasadei este în dialog cu aceștia pentru identificarea unei soluții de repatriere în perioada următoare.

Personalul Ambasadei este în legătură cu reprezentanții grupurilor în cauză, precum și cu ceilalți cetățeni români care au contactat Ambasada, pentru găsirea celor mai bune soluții de sprijin. De asemenea, reprezentanții Ambasadei României la Ankara continuă totodată dialogul cu autorităţile turce.

MAE reia recomandarea adresată cetățenilor români aflați în zonele afectate de cutremur de a se informa din surse oficiale despre evoluția situației de la fața locului și de a respecta instrucțiunile autorităților turce.

MAE reamintește faptul că cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Ankara: +90.312.447.7945 și +90.312.447.7940, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. Totodată, cetățenii români au la dispoziție și telefonul de urgență al secției consulare de la Ankara: +90.532.318.1726.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here