Acasă Anchete Amendă 10.000 de lei – Antena 3, somație publică – Realitatea Plus

Amendă 10.000 de lei – Antena 3, somație publică – Realitatea Plus

DISTRIBUIȚI

Întrunit în ședința publică din data de 08.03.2022, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizărilor primite și a decis să aplice următoarele sancțiuni:

– amendă de 10.000 de lei postului Antena 3 pentru ediția din 31.01.2022 a emisiunii „Sinteza Zilei”, în cadrul căreia au fost aduse acuzații fostei conduceri a TVR privind cenzurarea unor reportaje realizate de Răzvan Butaru pentru emisiunea „Dosar România”. La difuzarea acestei ediții a emisiunii „Sinteza zilei”, radiodifuzorul a încălcat prevederile art. 40 alin. (2) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, conform cărora „În cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt”. Dintre titlurile afișate pe ecran amintim: „Anchetă jurnalistică fără precedent: Mărturii tulburătoare ale victimelor, imagini și mărturii revoltătoare: Probe din iadul instaurat în secții COVID”, „Anchetă jurnalistică devastatoare: Pacienți abuzați”.

– somație publică postului Realitatea Plus. În ediția de la ora 15.00 a emisiunii informative „Raport de zi” din data de 08.03.2022 au fost afișate pe ecran titluri precum: „Încep pregătirile pentru un posibil atac nuclear”; „România va produce pastile cu iod în regim de urgență”. Membrii Consiliului consideră că astfel de titluri pot induce panica în rândul telespectatorilor, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 [„Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor”], precum și prevederile art. 65 lit. c) Codul audiovizualului [„În emisiunile de ştiri şi dezbateri, radiodifuzorii trebuie să respecte următoarele reguli: (…) c) titlul afişat pe ecran să reflecte cât mai fidel esenţa faptelor şi datelor prezentate în acel moment”].

În aceeași ședință, CNA a aprobat solicitările de licențe audiovizuale prin rețele de comunicații electronice ale societăților BIFF EXPERT GROUP SRL pentru serviciul de programe INFOTV ROMÂNIA HD din Târgoviște și NOVA NEWS MEDIAȘ SRL pentru serviciul de programe Nova TV Mediaș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here