Cifra de afaceri a companiilor agricole a înregistrat a doua cea mai mare creștere nominală anuală din ultimii 10 ani, de peste 8 miliarde de lei, ajungând la maximul istoric de 68 miliarde de lei în 2022, fiind cu 48% peste cea din 2018, potrivit studiului anual KeysFin „Evoluția sectorului agricol din România”.
Pentru 2023, analiștii KeysFin estimează continuarea creșterii sectorului și depășirea nivelului record atins în 2022, până în apropiere de pragul de 80 de miliarde de lei, în baza persistenței presiunilor inflaționiste și a estimării de majorare a producției anuale de cereale cu 24%, fiind al treilea cel mai mare avans anual dintre statele membre prognozat de Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene în acest an.
„Deși pentru 2023 estimăm continuarea creșterii agriculturii locale, punctăm nevoia prioritizării investițiilor în infrastructură și modernizarea acestui sector, astfel încât România să rămână un exportator net de produse agricole*, după ce în anul pandemiei a fost importator net pentru prima dată în ultimii 10 ani. Ca direcție strategică este de urmat exemplul Poloniei, respectiv să investim în procesare, ajungând ca pe termen lung să avem un sold pozitiv și al comerțului internațional cu produse agro-alimentare, care are o valoare adăugată mai mare”, a declarat Diana Florescu, analist economic KeysFin, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.
TOP COMPANII CU PROFIL AGRICOL
În ceea ce privește topul celor mai mari companii cu profil agricol, REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA a ocupat și în 2022 poziția fruntașă, după cea mai mare creștere nominală anuală din top 20, de 831 milioane de lei, la 3,1 miliarde de lei (4,6% din total). Pe locurile 2 și 3, după cifra de afaceri, s-au situat PROMAT COMIMPEX SRL cu 1,65 miliarde de lei și AGRO-CHIRNOGI SA cu 1,6 miliarde de lei în 2022.
Cele mai mari avansuri procentuale anuale din top 20, de 185%, respectiv 136% au fost înregistrate de EUROSEMAGRO COMPANY SRL și de AGROPEC DIONIS SRL, companii care au înregistrat și cele mai mari creșteri în top 20, de 25 respectiv 15 poziții.
CREȘTERE DE PESTE 2 ORI A REZULTATULUI NET FAȚĂ DE 2018
Potrivit specialiștilor KeysFin, numărul de companii care și-au reportat rezultatele financiare în 2022 a rămas foarte aproape de cel din anul anterior, respectiv 26,5 mii de companii (în baza datelor extrase în septembrie 2023).
Rezultatul net a crescut cu 13% față de 2021 și a fost cu 131% peste cel din 2018, la nivelul record de peste 9,2 miliarde de lei în 2022.
Dintre cele 26,5 mii de companii care și-au raportat rezultatele financiare, aproximativ 16,7 mii au avut profit (63%), în timp ce 7 mii au înregistrat pierdere (26,3%), iar restul au înregistrat un rezultat nul în 2022.
PRODUCȚIA VEGETALĂ LOCALĂ, DIN PERSPECTIVĂ EUROPEANĂ
Ca efect direct al transmiterii presiunilor inflaționiste, valoarea producției vegetale din Uniunea Europeană a crescut cu 15% în 2022 față de anul anterior, potrivit datelor de la Eurostat, în ciuda scăderii volumelor recoltate: porumb boabe (-29%), floarea soarelui
(-11%), soia boabe (-8,1%) și grâu (-3,1%), rapița fiind printre puținele culturi la care s-a înregistrat un avans anual (+14,5%).
România a avut a doua cea mai redusă creștere a valorii producției vegetale din Uniunea Europeană, de 1,1% și a coborât pe locul 7 în UE, cu 5,3% din total, fiind depășită de Olanda care a ajuns la 5,7% din total în 2022.
În ceea ce privește producția de grâu la nivelul UE, România a rămas pe locul 4, cu 6,5% din total și o recoltă de 8,7 milioane de tone în 2022.
România a ocupat în continuare primul loc la suprafața cultivată de porumb în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, dar cu producția realizată de 8 milioane de tone, s-a situat pe locul 3, după Franța și Polonia.
În plus, România a fost al doilea producător de floarea soarelui din UE, cu o recoltă de 2,1 milioane de tone în 2022.
SURPLUS COMERCIAL INTERNAȚIONAL AGRICOL DE 800 MILIOANE DE EURO ÎN 2022
Valoarea comerțului internațional agricol (exporturi plus importuri) a crescut cu 30% față de 2021 și a fost cu 82% peste nivelul din 2018, la 16,3 miliarde de euro în 2022, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.
În 2022 România a rămas exportator net de produse agricole după ce a fost importator net în anul pandemiei pentru prima dată din 2010, înregistrând un excedent comercial agricol (exporturi minus importuri de produse din Secțiunile I, II și III ale Nomenclatorului Combinat) cu 28% sub cel înregistrat în 2021, la 800 milioane de euro.
Studiul „Evoluția sectorului agricol din România” cuprinde toate companiile care și-au raportat rezultatele anuale la Ministerul Finanțelor și care au ca domeniu principal de activitate unul dintre următoarele grupe CAEN: Cultivarea plantelor și creșterea animalelor – 011, 012, 013, 014, 015, 016, 017; Piscicultură – 031, 032 și Silvicultură – 021, 022, 023, 024.
2022p: Datele au fost extrase în septembrie 2023 și pot suferi modificări până la sfârșitul anului.
*Produsele agricole incluse în secțiunile 1,2 și 3 din Nomenclatorul Combinat, respectiv I. Animale vii și produse animale, II. Produse vegetale și III. Grăsimi și uleiuri animale sau vegetale.
[…] Cifra de afaceri a companiilor agricole a înregistrat a doua cea mai mare creștere nominală anuală din ultimii 10 ani, de peste 8 miliarde de lei, ajungând la maximul istoric de 68 miliarde de lei în 2022, fiind cu 48% peste cea din 2018, potrivit studiului anual KeysFin „Evoluția sectorului agricol din România”. Pentru 2023, […] Citeste mai mult […]