Acasă Anchete Anchetă la Centrul de Plasament nr. 5 din Periș

Anchetă la Centrul de Plasament nr. 5 din Periș

DISTRIBUIȚI

Directoarea – acuzată că a ascuns un caz de viol!

Magistraţii Judecătoriei Buftea au emis pe numele celor doi tineri acuzați de viol și instigare la viol mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile

Așa cum am anunțat ieri dimineață, la Centrul de Plasament nr. 5 din Periș, doi copii, de 12 şi 14 ani, ar fi fost violaţi de câţiva colegi mai mari, fapta având loc în urmă cu două săptămâni. Revoltător este și faptul că directoarea a încercat să ascundă evenimentul, după cum susține unul dintre avocaţi.

Avocatul victimelor a declarat că violul ar fi avut loc în incinta centrului, iar unul dintre agresori, în vârstă de 16 ani, și-a recunoscut fapta la audieri. El a precizat că cei doi băieți care au fost violați au dizabilități psihice. În urma audierilor, suspecții au fost duși la Centrul de Corecție de la Periș, în timp ce victimele au fost la expertize medico-legale și s-au întors în cendrul de plasament. Directoarea Centrului de Plasament nr.5 din Periș ar fi încercat să ascundă abuzurile la care au fost supuși cei doi copii.

Copiii mai mari i-au violat pe cei mai mici. Acești copii care sunt victime sunt bolnavi. Mai grav este că directoarea centrului, care știa de două săptămâni de incidente, a încercat să ascundă, a declarat avocatul Alexandru Enache, citat de Știrilekanald.ro.

Așa cum a anunțat Viitorul Ilfovean, dosarul în acest caz a fost deschis de polițiștii din Snagov care s-au sesizat din oficiu în baza unor informații primate de la un cetățean care a aflat întâmplător despre situație. Miercuri seara, la Poliția Snagov au avut loc audieri, au fost aduse cinci persoane. Polițiștii și procurorii Judecătoriei de pe lângă Tribunalul Buftea fac în continuare cercetări sub infracțiunile de viol, de instigare la viol și complicitate.

Așadar, este vorba despre cinci băieți. Trei dintre ei au calitatea de complice, unul instigator și celălalt trebuie să răspundă în fața acuzațiilor de viol. Din spusele avocaților, unul dintre ei a recunoscut la audieri ce a făcut. Totodată, au fost aduse la audieri și o parte dintre cei care răspund de acești copii, atât îngrijitori ai centrului, directorul acestui centru, cât și rudele unora dintre copii.

Potrivit ProTV, din rezultatele IML, după ce cei doi copii care au fost agresați au fost analizați de medici a reieșit faptul că aceștia nu prezintă urme de agresiune sexuală, așa că anchetatorii vor lua în calcul acum celelalte date din anchetă care să clarifice ce s-a întâmplat cu exactitate. Se fac în continuare cercetări, vor fi audiate din nou alte persoane, îngrijitori de la centru.

Și Direcția Generală de Asistență și Protecție a Copilului din Ilfov face o anchetă separată legată de acest caz, despre cum au fost îngrijiți copiii, cine trebuia să-i supravegheze și cum i-a supravegheat de s-a ajuns la această situație. Directorul instituției susține că nu a fost înștiințat de acest fapt, deși cei care au făcut apel la autorități susțin contrariul.

Reacția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov

Direcția Generala de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov a recaționat în cele din urmă: a198d70d-6083-4648-8d33-33dfc7c42421

 

Incidentul privind suspiciunea de abuz care a avut loc în Centrul de Plasament nr 5 Periș a determinat intervenția DGASPC Ilfov, la aplicarea unor măsuri de protejare a victimelor prin separarea de presupușii agresori și acordarea serviciilor de consiliere în reabilitarea emoțională a acestora, precum și securizarea celorlalți beneficiari prin mutarea presupușilor agresori într-un spațiu separat, atent monitorizat.

În ceea ce privește identificarea cauzelor, împrejurărilor și a personalului responsabil în asigurarea serviciilor sociale oferite conform specificului activității centrului, la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov s-a inițiat faza premergătoare declanșării cercetării disciplinare în acest caz, urmând a se aplica măsurile ce se impun.

Arătăm că în prezent, în paralel, se desfășoară cercetarea organelor de urmărire penală cu privire la cauza învederată anterior, situație ce ar atrage suspendarea oricărui demers efectuat de instituția noastră în cazul în care se începe urmărirea penală împotriva personalului angajat în cadrul Centrului de Plasament Periș.

Director Executiv, Bogdan Iulian Pîntea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

three × 4 =