Acasă Economie Anchetă la semnalizarea rutieră

Anchetă la semnalizarea rutieră

Vesta și-a reclamat concurenții

DISTRIBUIȚI

Consiliul Concurenței investighează o posibilă înțelegere între firmele care realizează și vând lucrări de semnalizare rutieră în România, pornind de la indicii privind împărțirea, începând cu 2023, între trei firme, a procedurilor de achiziție publică organizate de CNAIR. În acest fel, companiile ar încerca să își asigure câștigarea contractelor în condiții mai puțin competitive și, implicit, cu costuri mai mari pentru clienți. Astfel, au fost efectuate inspecții inopinate la sediile și/sau punctele de lucru ale companiilor Dumava Semnalizare SRL, Girod Semnalizare Rutieră SRL și Gamida Euromark SRL, precum și la un furnizor de produse de marcaj rutier, dar care nu este vizat de investigație. Investigația a fost declanșată în urma plângerii companiei Vesta Investment SRL. Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurențiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor. În situația în care Consiliul Concurenței va constata încălcarea regulilor de concurență, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurență, în cadrul programului de clemență, pot obține imunitate la amendă sau reduceri substanțiale ale amenzilor. Amintim că autoritatea de concurență a sancționat, anterior, patru companii pentru trucarea unor licitații pentru semnalizarea rutieră cu amenzi în valoare totală de 3,1 milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here