Pentru ca in perioada starii de urgenta am primit mai multe solicitari pentru a sprijini organizarea de diverse evenimente de tip drive-in (cinema, concerte live), vom acorda licente pentru frecvente radio de putere mica in banda FM, pentru a asigura coloana sonora a acestor evenimente, astfel incat publicul sa se poata bucura in siguranta de spectacol din autoturismele proprii, utilizand aparatele radio. Si industria de entertainment, la fel ca intreaga societate, se adapteaza conditiilor actuale si ma bucur ca printr-o buna colaborare cu Consiliul National al Audiovizualului am putut identifica rapid o solutie pentru ca aceste evenimente sa se poata desfasura in conditii optime, a declarat Sorin Grindeanu, presedintele ANCOM.
Procedura de solicitare a unei licente temporare
In contextul masurilor de distantare sociala, pentru organizarea unor evenimente de scurta durata, destinate divertismentului unui public restrans si intr-un areal limitat de catre organizatorii de spectacole sau de concerte de tip drive-in, este necesara alocarea de catre ANCOM a unei licente temporare de utilizare a frecventelor radio pentru a asigura coloana sonora a acestor evenimente.
Tipul de aplicatie urmarit de solicitanti este transmiterea coloanei sonore catre participantii la evenimente de tip drive-in, in care spectatorii se afla in propriile autovehicule, si constituie o alternativa la evenimentele desfasurate in salile de cinema traditionale si concertele in aer liber cu spectatori. Licenta de utilizare a frecventelor va fi eliberata pentru o perioada de maxim 30 de zile.
Licenta va fi acordata atat persoanelor juridice, cat si societatilor fara personalitate juridica si persoanelor fizice in urma completarii si transmiterii de catre solicitant a unui formular-tip, insotit de o documentatie care sustine solutia tehnica propusa, in conformitate cu reglementarile tehnice aplicabile.