Acasă Economie ANCOM supune consultarii publice noi reglementari privind autorizarea generala a retelelor si...

ANCOM supune consultarii publice noi reglementari privind autorizarea generala a retelelor si serviciilor de comunicatii electronice

DISTRIBUIȚI

ANCOM a publicat spre consultare proiectul de decizie privind regimul de autorizare generala pentru furnizarea retelelor si a serviciilor de comunicatii electronice. Proiectul de decizie urmareste adoptarea unui nou cadru de reglementare si abrogarea deciziei actuale, in vederea armonizarii prevederilor legislatiei secundare cu dispozitiile cadrului legal primar.

Pentru a pune in acord cu prevederile Legii nr. 198/2022 pentru modificarea si completarea unor acte normative in domeniul comunicatiilor electronice si pentru stabilirea unor masuri de facilitare a dezvoltarii retelelor de comunicatii electronice, prin care a fost transpusa in legislatia nationala Directiva (UE) 2018/1972 de instituire a Codului european al comunicatiilor electronice, ANCOM a revizuit legislatia secundara privind regimul de autorizare generala pentru furnizarea retelelor si a serviciilor de comunicatii electronice.

Principalele modificari propuse prin proiectul de decizie

Ca urmare a adoptarii la nivel european a modelului unic al formularului de notificare a intentiei de furnizare de retele publice sau servicii de comunicatii electronice destinate publicului, proiectul de decizie propune un nou formular-tip, care va contine informatii necesare in vederea identificarii solicitantului si asigurarii unei comunicari facile intre acesta si Autoritate, dar si noua clasificare a retelelor si a serviciilor de comunicatii electronice, impreuna cu setul de informatii necesare realizarii unei descrieri succinte a retelei sau serviciului pentru care se solicita autorizarea.

Totodata, proiectul de decizie propune simplificarea procedurii de autorizare generala. Astfel, notificarea intentiei de furnizare de retele publice de comunicatii electronice sau servicii de comunicatii electronice destinate publicului se va limita la o notificare cu titlu declarativ, dobandirea acestui drept nefiind conditionata de transmiterea unei notificari complete. Insa, acest fapt nu exonereaza respectivul furnizor de obligatia de a comunica, in mod complet si corect, toate informatiile solicitate prin intermediul formularului-tip al notificarii. De asemenea, rolul formularului-tip de notificare a fost extins, acesta deservind oricarei categorii de informatii transmise Autoritatii legate de furnizarea de retele publice de comunicatii electronice ori de servicii de comunicatii electronice destinate publicului, fie ca este vorba de inceperea activitatii in domeniu, furnizarea de noi retele sau servicii, modificarea informatiilor referitoare la retele si servicii, transmise printr-o notificare anterioara, sau chiar despre incetarea furnizarii unor retele sau servicii.

Modificari de structura precum si de continut au fost aduse Autorizatiei generale pentru furnizarea retelelor si serviciilor de comunicatii electronice, ca urmare a stabilirii, in acord cu legislatia primara, a unor conditii exhaustive care vizeaza furnizarea de retele si/sau de servicii de comunicatii electronice, cu exceptia serviciilor de comunicatii interpersonale care nu se bazeaza pe numere. De asemenea, cuprinsul „Autorizatiei generale pentru furnizarea retelelor si serviciilor de comunicatii electronice” a fost revizuit avandu-se in vedere inclusiv servicii ori concepte de actualitate in domeniul comunicatiilor electronice.

In plus, se impune a fi subliniat faptul ca fundamentarea masurilor existente in actualul cadru legal secundar, dar care nu au fost supuse revizuirii prin prezentul proiect de decizie, ramane valabila, aceasta fundamentare mentinandu-si in integralitate continutul argumentativ.

Procesul de consultare publica

Proiectul deciziei Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii privind regimul de autorizare generala pentru furnizarea retelelor si a serviciilor de comunicatii electronice este supus consultarii publice in regim de urgenta, putand fi consultat aici, persoanele interesate fiind invitate sa formuleze si sa transmita observatii si propuneri pana la data de 27.01.2023, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Noua nr. 2, sector 3, Bucuresti), prin intermediul Registraturii online sau prin intermediul directiilor regionale ale Autoritatii. Observatiile pot fi transmise si prin fax la numarul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.ro.

 

 

2 COMENTARII

  1. […] ANCOM a publicat spre consultare proiectul de decizie privind regimul de autorizare generala pentru furnizarea retelelor si a serviciilor de comunicatii electronice. Proiectul de decizie urmareste adoptarea unui nou cadru de reglementare si abrogarea deciziei actuale, in vederea armonizarii prevederilor legislatiei secundare cu dispozitiile cadrului legal primar. Pentru a pune in acord cu prevederile Legii […]  » Vezi detalii […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here