Guvernul a discutat, miercuri, un proiect de ordonanță de urgență care prevede ca personalul din asistență socială să fie ori vaccinat anti-COVID, ori să prezinte dovada unui test negativ sau a faptului că a trecut prin boală.
”Angajații din instituții publice din zona asistenței sociale vor trebui să facă dovada vaccinării sau să prezinte un test negativ sau dovada faptului că au trecut prin boală”, a anunțat premierul Florin Cîțu, într-o conferință de presă după ședința de guvern.
Întrebat dacă va fi luată această măsură și pentru profesori, Cîțu a evitat să dea un răspuns clar, dar a lăsat să se înțeleagă că da. ”Da, mergem în această direcție, vom vedea care este cea mai bună măsură, dar clar vom cere testare. Înțeleg că personalul medical este deja vaccinat în proporție de 70%, dar vom dori să fie testați cel puțin. Vom vedea care este cea mai bună variantă. Avem astăzi o prima ordonanță de urgență”, a răspuns Cîțu.
Întrebat dacă testarea se face din fonduri publice sau pe banii angajaților, Cîțu a răspuns: ”În acest moment, acesta este varianta (a doua)”.
Când jurnaliștii i-au atras atenția că ar putea fi mulți care nu-și vor permie, premierul a replicat: ”Statul oferă gratuit vaccinarea, vaccinarea este gratuită și nu este obligatorie, dar este gratuită”.
Cei plătiți de stat să-i protejeze pe cei vulnerabili sunt un risc din cauza refuzului vaccinării
Detalii a dat ministrul Muncii, care a prezentat câteva date statistice din centrele sociale. Ea a spus că este inadmisibil ca cei care sunt plătiți de stat să-i protejeze pe cei vulnerabil să fie cei care îi supun la riscuri de sănătate.
Astfel, la acest moment se discută ca testarea să fie făcută săptămânal și costurile să fie suportate de angajat, în cazul în care persoana în cauză se poate vaccina. Altfel, se prezintă dovadă de la medicul de familie și costurile vor fi suportate de stat.
”Primul proiect dezbătut în primă lectură în ședința de guvern este cel legat de centrele rezidențiale pentru servicii sociale. În ciuda accesului facil la vaccin, am constatat că există o diferență semnificativă între gradul de vaccinare în rândul personalului din centre rezidențiale și cel al beneficiarilor. Și vorbim de angajați care intră în contact direct cu persoane care au probleme de sănătate, cum sunt persoanele cu dizabilități sau vârstnicii, sau intră în contact cu copiii. Și astfel, persoane vulnerabile aflate în grija statului ajung să fie puse în pericol exact de persoane care sunt plătite de stat pentru a le proteja. În cadrul centrelor rezidențiale destinate serviciilor pentru persoane cu dizabilități aflate în subordinea DGASPC-urilor, 90% dintre beneficiari sunt vaccinați, în timp ce personalul vaccinat e de doar 57%. Din numărul copiilor instituționalizați cu vârste de peste 16 ani, 88% sunt vaccinați, în ceea ce privește personalul gradul de vaccinare e de 54%”, a explicat Raluca Turcan.
”Vaccinarea este gratuită. (…) Dacă se refuză vaccinarea din motive care nu țin de sănătate, atunci costul acestor teste va fi suportat personal. Acesta este sensul ordonanței pe care noi am discutat-o astăzi în primă lectură și este în acord cu ceea ce se întâmplă în toate statele din jurul nostru. Este obligația nostră să apărăm sănătatea oamenilor care se află în grija statului”, a răspuns și Turcan, întrebată ce vor face cei care nu-și permit să plătească testarea.