Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut marţi, 21 mai, o întrevedere cu omologul său turc, Yaşar Güler, în marja primei reuniuni a Consiliului de Cooperare Strategică la Nivel Înalt România – Turcia, desfășurată la Ankara.
Întrevederea a constituit un bun prilej pentru continuarea discuțiilor privind necesitatea consolidării securității în regiunea Mării Negre și a creșterii cooperării dintre cele două state în acest domeniu.
Ministrul apărării naționale a subliniat importanța proiectelor comune româno-turce atât în context bilateral, cât și în cadrul NATO, în vederea consolidării securității zonei Mării Negre.
„Angajamentele Ankarei pentru securitatea în regiune și pentru stabilitatea flancului estic al NATO, prin participarea la misiunea aliată de poliție aeriană întărită și prin contribuția în cadrul Comandamentelor structurilor multinaționale care funcționează în România sub stindardul Alianței Nord-Atlantice, reprezintă un mesaj important de unitate și solidaritate în această zonă”, a spus Angel Tîlvăr.
Cei doi oficiali au reiterat importanța continuării demersurilor pentru operaționalizarea inițiativei de combatere a minelor navale în derivă din Marea Neagră – MCM Black Sea, ca proiect prioritar de cooperare în vederea creșterii siguranței navigației pe mare.
Reamintim că în cadrul conferinței de presă la care a participat cu ocazia vizitei la București în luna aprilie, Cevdet Yilmaz, vicepreședintele Turciei, a declarant că „Țările învecinate și aliate” lucrează cu România pentru a asigura „securitatea Mării Negre”, demonstrând o „abordare proactivă” a amenințării minelor din cauza războiului Rusia-Ucraina.
El a subliniat importanța „încrederii reciproce” în relațiile turco-române, citând Pactul Balcanic din 1934 ca exemplu istoric de solidaritate împotriva provocărilor de securitate internațională.
Yilmaz a subliniat parteneriatul strategic, alianța NATO și buna vecinătate în Marea Neagră ca elemente definitorii ale relației 90 de ani mai târziu, felicitând România pentru aniversarea a 20 de ani de aderarea la NATO.
El a menționat că Turcia a demonstrat un sprijin puternic pentru România în timpul procesului de aderare la NATO.
În cee ace privește cooperarea în domeniul apărării, Yilmaz a subliniat progresul semnificativ în cooperarea industriei de apărare cu România în ultimii ani.
El a subliniat vizita de succes a ministrului apărării din Turcia în România și eforturile continue în cadrul NATO, inclusiv sarcinile de poliție aeriană ale avioanelor de luptă F-16 turcești în spațiul aerian românesc.
Yilmaz a subliniat, de asemenea, angajamentul ambelor țări față de Convenția Strâmtorii de la Montreux.
„Cu participarea aliaților noștri români și bulgari au înființat Grupul operativ de contramăsuri pentru mine (MCM Marea Neagră) împotriva amenințării minelor din Marea Neagră. Anticipăm că această activitate comună va începe în viitorul apropiat”, declara, în urmă cu o lună, vicepreședintele Yilmaz.
[…] Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut marţi, 21 mai, o întrevedere cu omologul său turc, Yaşar Güler, în marja primei reuniuni a Consiliului de Cooperare Strategică la Nivel Înalt România – Turcia, desfășurată la Ankara. Întrevederea a constituit un bun prilej pentru continuarea discuțiilor privind necesitatea consolidării securității în regiunea Mării Negre și a […] Citeste mai mult […]