La sediul Statului Major al Forțelor Terestre (SMFT) a avut loc miercuri, 17 iulie, o întâlnire a ministrului apărării naționale, Angel Tîlvăr, cu echipa de comandă și personalul militar și civil care încadrează structura centrală a acestei categorii de forțe.
În cadrul întâlnirii, ministrul a prezentat o informare cu privire la principalele decizii adoptate în cadrul Summitului NATO de la Washington privind regiunea Mării Negre și a trecut în revistă obiectivele îndeplinite de delegația României la această reuniune de înalt nivel.
General-locotenent Ciprian Marin, șeful SMFT, l-a informat pe ministrul Apărării cu privire la stadiul îndeplinirii obiectivelor asumate pentru acest an de Forțele Terestre Române.
Angel Tîlvăr a asigurat activul de comandă al SMFT că echipa de conducere a Ministerului Apărării Naționale este la curent cu nevoile de înzestrare și dotare, dar și cu cele destinate asigurării celor mai bune condiții pentru personalul militar și civil din MApN.
„Am declarat și în alte rânduri, cea mai importantă dintre toate resursele noastre este cea umană. Aceasta este prioritatea mea. Pentru a putea asigura României apărarea pe care o merită cu prisosință, mai ales în acest context de securitate complicat și imprevizibil care se manifestă cu precădere în regiunea noastră, avem nevoie nu doar de tehnică performantă, ci și de oameni foarte bine pregătiți și care să își poată îndeplini misiunile la un nivel cât mai înalt. Asta presupune soluții pentru asigurarea unor condiții de muncă și viață decente, precum și sporirea gradului de motivare la nivel colectiv și personal. Suntem în permanență informați cu privire la nevoile care apar în zona resursei umane și căutăm soluții eficiente pentru rezolvarea acestora”, a declarat Angel Tîlvăr.
[…] La sediul Statului Major al Forțelor Terestre (SMFT) a avut loc miercuri, 17 iulie, o întâlnire a ministrului apărării naționale, Angel Tîlvăr, cu echipa de comandă și personalul militar și civil care încadrează structura centrală a acestei categorii de forțe. În cadrul întâlnirii, ministrul a prezentat o informare cu privire la principalele decizii adoptate în […] Citeste mai mult […]