Acasă Anchete ANI: Președintele CJ Timiș, Nica Alin Adrian, conflict de interese

ANI: Președintele CJ Timiș, Nica Alin Adrian, conflict de interese

DISTRIBUIȚI

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Nica Alin Adrian a infracțiunilor de conflict de interese, respectiv folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât în exercitarea funcției de primar al comunei Dudeștii Noi (mandatul 2016 – 2020), a participat la luarea unor decizii ce au adus un folos patrimonial în valoare de 132.000 lei unei entități în cadrul cărui Consiliu deținea calitatea de membru și, totodată, a emis pentru aceasta o autorizație de construcție. Mai mult, NICA Nica Alin Adrian a încheiat un contract civil în baza căruia a fost remunerat cu suma de 6.900 Lei, cu o societate comercială cu care Primăria Dudeștii Noi încheiase 15 contracte prin achiziție directă. Totodată, în calitate de primar a încheiat și un contract de arendă cu o întreprindere individuală, cu care încheiase un contract de arendare, în calitate de persoană fizică.

De asemenea, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Nica Alin Adrian a infracțiunii de fals în declarații, prevăzut de art. 326 din Codul Penal, întrucât, în declarațiile de interese depuse în anii 2021 și 2022 a declarat deținerea unei calități din care demisionase. Totodată, persoana evaluată nu a menționat în declarațiile de avere depuse în anul 2020, venituri în cuantum de 4.636 Lei obținute în anul 2019 de la o întreprindere individuală.

1 COMENTARIU

  1. […] Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Nica Alin Adrian a infracțiunilor de conflict de interese, respectiv folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât în exercitarea funcției de primar al […]  » Vezi detalii […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here